În căutare de jucători sub 21 de ani, cei de la FC Brașov au apelat din nou la Gică Hagi. Extrem de mulțumiți de randamentul mijlocașului Paul Iacob, care s-a integrat rapid în echipă, oficialii lui FC Brașov au forțat aducerea a încă doi-trei fotbaliști de la Viitorul, însă au fost refuzați de „Rege”.
Ținta principală a „stegarilor” a fost fundașul central Robert Hodorogea (21 de ani), însă Hagi nu a fost de acord cu împrumutul jucătorului. Alți doi jucători doriți de brașoveni de la Viitorul Constanța au fost atacanții Ionuț Vînă și Alexandru Stoica, însă răspunsul lui Hagi a fost și de această dată unul negativ.
Antrenorul Cornel Țălnar a confirmat interesul pentru cei trei jucători de la Viitorul. „Este adevărat că am vorbit cu Gică Hagi pentru Hodorogea, dar și pentru Vînă și Stoica. Mi-a explicat că are nevoie de jucători pentru UEFA Youth League, unde Viitorul va juca și în acest sezon. Am înțeles, astfel că acum ne reorientăm către alți fotbaliști”, a spus Țălnar.
Cum principala problemă a antrenorului brașovean rămâne aceea a jucătorilor sub 21 de ani, „Țânțarul” a urgentat discuțiile cu cei din conducerea Concordiei Chiajna, iar ieri a obținut acordul pentru împrumutul mijlocașului Florin Răsdan (21 ani).
Un grec își încearcă norocul la Brașov
La antrenamentul de ieri al „stegarilor” și-a făcut apariția și un jucător grec. Este vorba de Giorgios Kyriakakis (24 de ani), care până acum a jucat doar în ligile inferioare din Grecia. „Un impresar m-a rugat să-l testăm câteva zile. Dacă îl va convinge pe Țălnar va rămâne, dacă nu, pleacă”, a spus managerul Paul Enache.
Antrenorul Cornel Țălnar spune că îl va testa pe grec joi într-un meci-școală. „Mi-a spus că poate juca oriunde de la mijloc în sus. Nu am putut să-mi fac o părere după doar un antrenament, îl voi vedea la lucru joi la meciul-școală”, a spus Țălnar.
Țălnar și Ilie Stan nu s-au înțeles pentru un meci amical
În altă ordine de idei, la finalul săptămânii trecute, Cornel Țălnar a discutat cu Ilie Stan pentru perfectarea unui meci amical la Brașov cu Al-Shamal Sports Club, aflată în cantonament în Poiana Brașov. Cum în primele zile ale acestei săptămâni, cei doi antrenori nu au mai discutat, pe fir au intrat cei de la Sepsi Sfântu Gheorghe, care au fost de acord să joace cu gruparea din Qatar, miercuri, la Baza sportivă Forex din Ghimbav. „Cei de la FC Brașov nu au mai dat niciun semn, astfel că am ales să jucăm cu Sepsi”, a spus Ilie Stan. „Ar fi trebuit să jucăm joi cu Al-Shamal, însă dacă nu au mai dat niciun semn…. Poate jucăm săptămâna viitoare cu ei”, a reacționat Țălnar.
Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)