Gloria, cu sabia deasupra capului

11 May. 2012, 15:27 Liga 2

Partida pe care Gloria Buzău o va disputa astăzi, pe teren propriu, împotriva Dunării Galați este considerată una decisivă. Pentru a mai putea spera la salvarea de la retrogradare buzoienii nu au decât varianta victoriei în aceasta confruntare, orice alt rezultat semnându-le sentința. Asta în timp ce pentru echipa de la Malul Dunării, care este lipsită de griji, partida va fi doar una de palmares.

Gazdele vor încerca să profite de acest lucru și speră ca la final să opreasca toate punctele în Crâng. Antrenorul secund al Gloriei Buzău, Anton Nicolae a precizat că toată săptămâna s-a lucrat foarte mult la tactică și bineînțeles la pregătirea psihologică a jucătorilor pentru un joc care va decide soarta echipei buzoiene.

,,I-am ținut în priză pe jucători purtând și discuții individuale despre importanța acestui meci. Pentru noi fiecare joc este un examen, iar la ultima discuție le-am zis: vreți să intrați în istoria clubului că ați salvat echipa sau plecați cu coada între picioare că ați retrogradat-o? Ce ține de noi am făcut tot ce e posibil, iar acum rămâne să confirme sau să infirme munca depusă cu ei de când am venit aici. Cu ajutorul lui Dumnezeu, al publicului față de care sintem datori, sperăm să facem totul pentru a ieși cu fruntea sus după acest meci, iar în continuare, din aproape în aproape, să scăpăm de povara apăsătoare.”, susține secundul formației din Crâng, Anton Nicolae.

Partida dintre Gloria Buzău și Dunărea Galați, programată în cadrul etapei a25-a, se va disputa cu începere de la ora 18.00.

Articol și foto de Adi SOARE

11 May. 2012, 15:27 Liga 2
Pe aceeași temă