Gloria Buzău, spionată înaintea returului cu UTA. Mircea Rednic, surprins de un suporter venit să-l ajute: ”Vă relatez despre un caz unic din toată cariera mea. Un domn de 70 de ani, pe bicicletă, m-a așteptat la stadion, a vrut și el să ajute”

Călin MNERIE 05 Jun. 2023, 12:40 Liga 2

Suporterii echipei UTA au fost greu încercați în sezonul 2022-2023, unul pornit cu mari investiții și speranțe și încheiat la barajul pentru menținerea în SuperLigă, cu Gloria Buzău.

Inclusiv duelul cu echipa din Liga 2 a fost destul de complicat timp de trei reprize din patru pentru prim-divizionară, fanii în ”roșu-alb” respirând ușurați doar după ”dubla” lui Andrei Chindriș, când scorul a devenit 3-0.

Meciul retur s-a încheiat cu scorul de 5-1 pentru UTA, iar Aradul se pregătește de al patrulea sezon consecutiv în elită. Stadionul ”Francisc Neuman” se va umple din nou până la refuz, căci dacă s-a întâmplat acest lucru cu Buzăul, cu rivalele din SuperLigă participarea va fi din nou obligatorie.

Gloria Buzău, filmată la antrenamentul de dinaintea returului cu UTA. Fanul arădenilor i-a dus filmarea lui Mircea Rednic

Iar tribunele arădene l-au adoptat rapid și pe Mircea Rednic, acesta declarându-se, la finalul returului cu Gloria, surprins de atașamentul pe care l-a primit din partea unor oameni de rând pe care nu i-a cunoscut până acum, dar care îi mulțumesc pentru că le-au salvat echipa de suflet de la naufragiu.

Și, după ce a remarcat inclusiv dragostea femeilor și copiilor pentru culorile ”roș-albe”, experimentatul antrenor a vorbit despre un fan special și propunerea sa inedită înainte de returul barajului cu Gloria Buzău.

”Clar că diferența dintre noi și Buzău s-a făcut și la public. Din acest punct de vedere, nu am avut emoții. Și acum vă relatez despre un caz unic din toată cariera mea, ca jucător și fotbalist. Ieri, înainte de cantonament, un domn de 70 de ani, pe bicicletă, m-a așteptat la stadion. S-a prezentat, a spus că e din Felnac și că a filmat antrenamentul buzoienilor și, dacă mă ajută, mi-o dă cu mare drag. E incredibil ce se întâmplă, a vrut și el să ajute. Emoții am avut încă de la început la Arad, toată lumea a vrut să ajute, să se implice. Nu mi s-a întâmplat așa ceva niciodată, cred că și el a fost printre cei 11 mii de spectatori din tribune, toți cu gândul și sufletul la meci. Mă bucur că i-am făcut fericiți, după patru etape și două meciuri de baraj mi se strigă numele, nu mi s-a mai întâmplat nici asta”, a spus Rednic la finalul partidei câștigate de echipa sa cu scorul de 5-1. În tur, la Buzău, unde publicul local a fost departe a a umple arena, scorul a fost 0-0.

Luana Rednic și-a susținut tatăl la barajul cu Buzăul. Antrenorul echipei UTA anunță 5-6 transferuri pentru noul sezon: ”Altfel nu rămân”

Altfel, odată cu salvarea de la retrogradare, UTA își poate face planuri pentru stagiunea următoare a SuperLigii, ce va începe pe 14 iulie. Adică nici peste o lună și jumătate.

Alexandru Meszar a dat ceva repere despre politica noului sezon, vorbind despre salarii de 5-6 mii de euro pe lună, doar că Mircea Rednic nu pare întru totul de acord. Sau cel puțin spune că lucrurile cu privire la campania de transferuri îl privesc sută la sută. ”Doar de mine depinde ce va fi legat de lot, altfel nu rămân. Mâine voi avea o discuție cu cei care termină contractul. Mai departe vom aduce 5-6 jucători cu care am vorbit, mai trebuie doar să vină să semneze actele. E vorba despre un fundaș dreapta, doi fundași centrali și doi atacanți. Nume nu vă pot da pentru că au semnat încă, dar mâine vom stabili când vin la Arad”, a spus Rednic la finalul confruntării cu Buzăul.

Duminică seara, Rednic a fost susținut din tribuna oficială a arenei ”Francisc Neuman” și de fiica sa, care are și abilități de impresar. ”Luana mi-a adus noroc, a avut emoții mai mari decât mine. Eu cu toată lumea o să colaborez, UTA și minunații fani nu mai trebuie să treacă prin această situație. Nu fac promisiuni, dar obiectivul nu va fi salvarea de la retrogradare. Mi-a fost teamă, am zis că nu mai iau o echipă din mers, nepregătită de mine. E risc și la 61 de ani nu mai trebuie să risc. Ca sănătate arăt bine pe dinafară, nu știu pe dinăuntru. Sunt sigur că la câți «prieteni» am în presă mă terminau dacă am fi retrogradat, că sunt depășit….Veniți la antrenamente să vedeți ce depășit sunt. Am reușit ce alții nu au reușit, cum e cazul de la Pitești. Și ei au străini buni, dar nu au format echipă”, a adăugat ”principalul” arădenilor.

Vrea să urmeze exemplul lui Hagi: ”Salarii normale și prime de performanță”

Acesta a vorbit despre greșelile ce s-au făcut la UTA și cum vede el rezolvarea. ”Strategia e aproape trasată pentru sezonul viitor, vom da bani la performanță. Șțiu că poate nu a fost momentul când domnul Meszar a făcut declarația, dar asta va fi strategia și filozofia noastră,. Nu mai vreau să aud în vestiar că vreau salarii, președintele zice că îți dublează prima și tu vrei salariul. Eu vreau să aud doar de primă de meci, dacă vrei doar salariul  înseamnă ne antrenăm cum vrem, când vrem, în rest antrenorul să ia bobârnace. Nu va mai fi așa, un exemplu este Hagi, ne-a arătat cum a luat titlul cu salarii normale și cu bonusuri de performanță. S-au făcut greșeli, nu acuz pe nimeni, susțin conducerea. În cariera mea la puține echipe la care am antrenat mi s-a dat libertate, iar toți de aici au avut libertate. Au făcut ce au vrut, au dus jucătorii pe care i-au vrut, buget de play-off. Când a început sezonul toți se gândeau că, la ce lot are, UTA va fi sigur în play-off”, a mai afirmat Mircea Rednic.

Foto: Ciprian Petcuț (Sport Pictures) și UTA Arad

https://liga2.prosport.ro/seria-1/gloria-buzau-n-a-facut-fata-la-arad-si-ramane-in-liga-2-am-jucat-bine-aproape-trei-reprize-dar-ne-am-batut-singuri-adrian-mihalcea-nu-mai-are-contract-si-nu-stie-daca-va-continua-19274179

https://liga2.prosport.ro/seria-1/mircea-rednic-dupa-ce-s-a-mentinut-cu-uta-in-superliga-sincer-sa-fiu-mi-a-fost-teama-cum-au-comentat-marcatorii-virgiliu-postolachi-si-andrei-chindris-jocul-cu-gloria-buzau-19274181

https://liga2.prosport.ro/seria-1/aradul-pentru-al-patrulea-an-la-rand-in-superliga-gloria-buzau-rateaza-inca-o-data-obiectivul-si-continua-in-liga-2-19274153

https://liga2.prosport.ro/seria-1/uta-gloria-buzau-se-joaca-de-la-ora-2100-dinamo-a-aratat-buzoienilor-ca-se-poate-promova-in-superliga-19274068

Călin MNERIE 05 Jun. 2023, 12:40 Liga 2
Pe aceeași temă