În al doilea meci din etapa a 6-a a play-off-ului Ligii 2 se întâlnesc Gloria Buzău și Dinamo. Partida are loc luni, 1 mai, de la ora 17:30, și aduce față în față două echipe vecine în clasament și despărțite de un singur punct. Se pot produce, astfel, schimbări de locuri în ierarhia grupei de promovare, cu patru runde rămase apoi de disputat.
Gloria va fi gazdă pentru al doilea joc consecutiv și vine cu un moral bun după ce în meciul precedent a reușit să obțină primul ei succes în play-off, 1-0 contra Stelei, liderul clasamentului la acel moment.
În schimb, Dinamo nu se află într-o perioadă bună, fiindcă vine după două eșecuri dure, 0-2 în Ghencea cu marea rivală Steaua și 1-3 acasă cu Poli Iași.
Cu o victorie luni, echipa buzoiană trece peste Dinamo în clasament, așa cum a fost aproape tot sezonul acesta.
”S-au scurs deja cinci etape, începe returul play-off-ului. Avem primul meci cu Dinamo, un meci extrem de important pentru noi. Cu o victorie trecem pe locul 4, loc care, în orice fel de condiție, ne duce la baraj.
Venim după o evoluție destul de bună în ultima partidă, concretizată cu prima noastră victorie din play-off, dar, totuși, întâlnim o echipă care în primul joc ne-a pus probleme. O echipă căreia îi place să construiască de foarte jos, cu mingi de la portar, o echipă căreia dacă îi lași spații poate să fie periculoasă. Dar, în același timp, e o echipă cu foarte mulți tineri… valoroși, de altfel, dar tinerețea, în unele momente de presiune, îți poate crea probleme.
Important pentru noi este să continuăm pe aceeași linie de victorii, pentru a spera în continuare la locul de promovare directă. Ne interesează victoria și doar atât. Finale poate vor fi doar meciurile de baraj sau poate ultimul meci din play-off. Acum este un meci important, cum au fost toate de până acum”, a spus Adrian Mihalcea înaintea jocului cu Dinamo.
Mihalcea nu va putea sta pe banca tehnică la acest meci contra fostei sale echipe, la care a jucat și a și antrenat pentru scurt timp. La partida cu Steaua a fost eliminat cu cartonaș roșu direct după ce a lovit o minge ieșită în afara terenului și înspre care alerga un jucător advers pentru a o repune în joc. A fost suspendat două jocuri și amendat cu nu mai puțin de 2.300 lei, astfel că nu va putea sta pe bancă nici la jocul tot de acasă cu Poli Iași.
”Din păcate, voi fi suspendat meciul acesta și nu voi fi lângă ei, dar am încredere totată în stafful meu tehnic. Pe bancă este Daniel Florea, este Daniel Stanciu și, bineînțeles, Bogdan Hetco, așa că nu îmi fac probleme din acest punct de vedere. Oricum, motivație mai mare decât să joci pentru un obiectiv îndrăzneț nu cred că mai există în momentul de față. Așa, ca și o motivație în plus, îi voi ruga să joace și pentru mine”, a comentat antrenorul Gloriei Buzău despre această situație.
La partida cu Dinamo din play-off, stadionul Gloria ar putea bate recordul de asistență în acest sezon, după ce la meciul cu Steaua a înregistrat cel mai mare număr de spectatori în ediția 2022-2023 a Ligii 2. Adrian Mihalcea, nu cu mult timp în urmă huiduit și căruia i s-a cerut demisia, a fost aclamat la partida cu ”militarii”, semn că spectatorii buzoieni trec repede de la o stare la alta și sunt mai degrabă suporteri de rezultat.
Mihalcea crede că va fi în avantajul echipei sale, una cu mai mulți jucători cu experiență, presiunea pe care o va pune publicul, în comparație cu cei de la Dinamo, mulți dintre ei tineri și care au clacat în jocuri cu miză ridicată, cum au fost derby-urile cu Steaua sau meciul cu Poli Iași.
”Mă bucur (n.r. – de faptul că la meciul cu Dinamo se anunță un număr mai mare de spectatori decât la cel cu Steaua). Până la urmă este o realizare a noastră că am reușit și reușim să aducem în continuare din ce în ce mai mulți oameni la stadion. Este foarte bine. La meciul cu Steaua i-am simțit extrem de aproape și a contat foarte mult, mai ales în minutele de final, așa că o asistență și mai mare va fi în avantajul nostru pe tot parcursul jocului”, a spus Adrian Mihalcea.
În acest moment, după disputarea unui meci din etapa a 6-a, analizând liniile de clasament ale celor șase echipe participante în play-off, Gloria Buzău este de departe echipa cu cea mai bună defensivă. În cinci jocuri a primit doar trei goluri și este urmată de Poli Iași, cu cinci goluri încasate în șase partide. Dinamo are șase goluri primite în cinci jocuri.
La capitolul atac, Gloria nu stă deloc strălucit. Are abia trei goluri înscrise, cu mult sub Steaua, lider la acest capitol, cu 10 goluri marcate. Trupa buzoiană nu este însă cea mai slabă din play-off, ci este penultima. Unirea Dej, cu un gol dat în șase jocuri este cea mai modestă în ofensivă. Dinamo, cu 8 goluri date în cinci jocuri, este a doua la acest capitol, la egalitate cu Poli Iași.
Înaintea meciului retur din play-off, Gloria Buzău ocupă locul 5 cu 37 de puncte, iar Dinamo se află pe poziția a 4-a, cu 38 de puncte. Cele două locuri sunt cele care duc la barajele de promovare în SuperLigă, în condițiile în care Steaua se află deasupra lor și nu are drept de accedere în elită.
În play-off, Gloria Buzău și Dinamo au intrat cu același număr de puncte, 31, buzoienii fiind mai buni la jocul direct din sezonul regular, 2-1 în Crâng, după golurile marcate de Deniz Giafer (2), respectiv Ariel Lopez (24) și Pablo Gaitan (79). În turul play-off-ului, pe Arcul de Triumf, a fost 1-1 între Dinamo și Gloria Buzău, după golurile marcate de Alexandru Boiciuc (41), respectiv Ahmed Bani (45).
Meciul dintre Gloria Buzău și Dinamo va fi arbitrat de centralul Andrei Moroiță (Ploieşti) și de asistenții Alexandru Filip (Constanţa) și Ionuţ Marius Bobe (Bucureşti). Arbitru de rezervă este Mihai Amorăriței (Câmpina). Observator de arbitri este Ioan Duma (Sibiu), iar delegat de joc a fost ales Petre Badea (Tulcea).
Moroiță este arbitru din lotul de prima ligă și care în acest sezon 2022-2023 are doar 13 jocuri conduse de la centru, 5 în SuperLigă, 2 în Liga 2, 3 în Cupa României și 1 în Liga de Tineret. În Liga 2 a mai condus în acest sezon regular meciurile Metaloglobus – Minaur 0-1 și Unirea Dej – Gloria Buzău 2-3.
Foto: George Filip / Mediafax Foto
https://liga2.prosport.ro/seria-1/gloria-buzau-continua-sa-viseze-la-promovarea-directa-19268053
https://liga2.prosport.ro/seria-1/au-venit-sanctiunile-dupa-derby-ul-din-ghencea-steaua-si-dinamo-amendate-asemanator-de-frf-cainii-sunt-la-a-treia-penalitate-sportiva-in-acest-play-off-19268492
https://liga2.prosport.ro/seria-1/gestul-fostului-capitan-de-la-dinamo-in-saptamana-cruciala-obtinerii-licentei-satui-de-amanari-si-intelegeri-neonorate-jucatorii-s-au-unit-si-au-trimis-notificari-cainii-scapa-de-19268485
https://liga2.prosport.ro/seria-1/milionarul-invitat-sa-se-implice-la-dinamo-recunoaste-tratativele-sunt-dinamovist-o-sa-vedem-nu-am-o-imagine-foarte-clara-apreciez-curajul-pe-care-l-au-eugen-voicu-si-andrei-nicolescu-19268391
https://liga2.prosport.ro/seria-1/unirea-dej-a-fost-contra-stelei-la-cateva-minute-de-prima-victorie-in-play-off-insa-a-ramas-tot-cu-un-egal-dar-si-cu-primul-gol-marcat-dragos-militaru-face-analize-pentru-a-da-sperante-la-o-preze-19268732