Fotbal Comuna Recea continuă să aducă jucători de la Minaur Baia Mare. Alte două nume s-au alăturat lotului

Răzvan STÎNGĂ 24 Aug. 2020, 14:44 Liga 2
Fotbal Comuna Recea continuă să aducă jucători de la Minaur Baia Mare. Alte două nume s-au alăturat lotului

Fotbal Comuna Recea a mai făcut două transferuri după câștigarea barajului de promovare în Liga 2, cu Minaur Baia Mare. A adus încă doi jucători chiar de la aceasta din urmă, pe David Simion (fundaș, 22 de ani) și Denis Lihet (fundaș, 21 de ani), după ce inițial a transferat un alt apărător, pe Florin Cordoș (26 de ani). Cei doi au fost utilizați în cel mai recent amical disputat de Fotbal Comuna Recea, cu Universitatea Cluj, scor 4-3.

Fotbal Comuna Recea nu și-a definitivat lotul și va mai face transferuri 

Simion a fost trimis din primul minut de antrenorul Ciprian Danciu, în timp ce Lihet a intrat pe parcursul partidei. Potrivit Axa News, la formația din Recea mai urmează și alte transferuri. În zilele următoare, vor fi anunțate alte mutări care să întărească lotul pentru sezonul de Liga 2. Până în acest moment, pe lângă cei trei fundași a mai fost adus și un atacant, Marius Coman (24 de ani), fost fotbalist la Universitatea Cluj și CSM Reșița.

Octavian Pavel, primarul din Recea, declara după ce Fotbal Comuna Recea a promovat că de acum înainte, până când va începe Liga 2, se vor face eforturi pentru consolidarea unui buget consistent pentru sezonul următor. Afirma că sunt promisiuni de la anumite persoane potente din punct de vedere financiar, din Baia Mare.

Octavian Pavel: ”Echipa va fi susținută financiar în sezonul următor de Consiliul Local Recea, Consiliul Județean Maramureș și investitorii care vor veni lângă noi”

Edilul mai spunea că Recea va face mai multe transferuri, câteva dintre ele de la Minaur Baia Mare. Rămâne de văzut dacă vor mai veni și alți jucători de la adversara din baraj, în afara lui David Simion, Denis Lihet și Florin Cordoș.

Sperăm ca împreună cu Consiliul Județean Maramureș și municipiul Baia Mare să facem o echipă competitivă pentru Liga 2. Băieții au o primă consistentă pentru promovare, sunt mulți oameni de afaceri din Baia Mare care au oferit bani pentru premierea jucătorilor.

Echipa va fi susținută financiar în sezonul următor de Consiliul Local Recea, Consiliul Județean Maramureș și investitorii care vor veni lângă noi. Avem în plan să facem șapte transferuri, nu le putem divulga încă, dar veți vedea ce se va întâmpla”, preciza Octavian Pavel la momentul respectiv.

Luni a fost stabilit programul Ligii 2 pentru sezonul 2020 / 2021. Fotbal Comuna Recea va juca în prima etapă cu FK Csikszereda (acasă). Țintarul complet poate fi citit AICI.

Foto: Paul Ursachi / Mediafax Foto

https://liga2.prosport.ro/seria-1/fotbal-comuna-recea-a-transferat-un-fost-campion-al-romaniei-cu-cfr-cluj-atacantul-a-semnat-contractul-si-a-fost-prezentat-oficial-19144874

https://liga2.prosport.ro/seria-1/fotbal-comuna-recea-a-perfectat-primul-transfer-dupa-promovarea-in-liga-2-a-adus-un-fost-fundas-de-la-u-cluj-19144039

https://liga2.prosport.ro/seria-1/fotbal-comuna-recea-nu-va-fuziona-cu-minaur-dupa-promovarea-in-liga-2-primarul-octavian-pavel-a-lamurit-situatia-ca-sa-fie-clar-echipa-va-juca-sub-acelasi-nume-avem-licenta-avem-tot-ce-n-19143625

https://liga2.prosport.ro/liga-3/fotbal-comuna-recea-va-reprezenta-maramuresul-in-liga-2-dupa-ce-a-trecut-la-loviturile-de-departajare-de-minaur-cristian-bud-si-paul-batin-vedetele-aduse-sa-promoveze-baia-mare-au-ratat-de-la-11-m-19143442

 

 

 

 

Răzvan STÎNGĂ 24 Aug. 2020, 14:44 Liga 2
Pe aceeași temă