Foresta e pe punctul să-și schimbe din nou antrenorul principal. Cristi Popovici își negociază rezilierea contractului

Marius ANGHEL 28 Mar. 2017, 16:57 Liga 2
Foresta e pe punctul să-și schimbe din nou antrenorul principal.** Cristi Popovici își negociază rezilierea contractului

Seria de rezultate nefavorabile din ultima vreme i-ar putea fi fatală antrenorului Forestei, Cristian Popovici. Cele două părți negociază de mai multe zile o încetare pe cale amiabilă a relațiilor contractuale, primul semn al răcirii relațiilor fiind constituit de faptul că Popovici și secundul său, Marius Gireadă, nu au făcut deplasarea cu echipa la meciul amical pe care Foresta l-a susținut în fața celor de la FC Botoșani, la sfârșitul săptămânii trecute.

Popovici și Gireadă au participat ieri la ședința de pregătire a echipei, dar au făcut-o mai mult de complezență, principalele atribuțiuni fiind preluate de antrenorul secund Bogdan Tudoreanu.

Am încercat să discutăm în cursul zilei de ieri cu persoanele implicate în acest caz, însă nici Andrei Ciutac, președintele Consiliului de Administrație al Forestei, și nici antrenorul principal Cristi Popovici nu au fost de găsit la telefon.

Cristi Popovici a preluat gruparea suceveană în etapa a 3-a a actualului sezon al Ligii 2, înlocuindu-l pe Adrian Iencsi. Tehnicianul băcăuan a avut un debut fulminant pe banca grupării sucevene, izbutind o serie fantastică, de 8 victorii și un rezultat de egalitate în campionat. Ceva s-a rupt însă la echipă după meciul cu Steaua, din Cupa României, programat la mijlocul lunii octombrie. Echipa nu a mai putut fi capacitată ca până atunci, iar rezultatele negative au venit unul după altul, Foresta începând să coboare vertiginos în clasament. Bilanțul echipei sucevene în ultimele 12 meciuri de campionat indică o victorie împotriva Unirii Tărlungeni, echipă retrasă între timp din competiție, două remize și nu mai puțin de 9 înfrângeri.

Foresta este pe locul 11 în clasament, în afara obiectivului propus la începutul sezonului, care viza o poziționare între primele opt.

Sâmbătă, de la ora 11:00, în etapa a 27-a a Ligii 2, Foresta are programat meci pe teren propriu cu Academica Clinceni.

Articol scris de Gabriel TODERAȘCU
Foto: Ciprian PETCUȚ

Marius ANGHEL 28 Mar. 2017, 16:57 Liga 2
Pe aceeași temă