Corvinul joacă astăzi, 11 iulie 2024, din nou într-o competiție europeană după o pauză de 42 de ani.
Echipa din Hunedoara, câștigătoarea Cupei României în 2024, din postură de divizionară secundă, întâlnește, de la ora 20:00, pe stadionul din Paks, un oraș în partea de sud a Ungariei, formația Paski FC, deținătoarea Cupei Ungariei și a doua clasată în recenta ediție a primei ligi din țara vecină.
Înaintea jocului tur a dublei manșe din Turul 1 al Europa League, din partea Corvinului au vorbit antrenorul Florin Maxim și mijlocașul căpitan al echipei Alexandru Neacșa.
Florin Maxim a transmis la conferința de presă de dinaintea acestui joc că are așteptări mari de la elevii săi, dar și că este conștient că adversarul pe care Corvinul îl întâlnește este unul de o clasă superioară. Antrenorul trupei din Hunedoara speră ca echipa sa să își valorifice atuurile.
”Ne așteaptă un meci european, așteptările sunt mari. Știm că întâlnim o echipă bună din campionat trecut din Ungaria, s-a clasat pe locul 2 și a câștigat Cupa. Știm că în componența echipei sunt doar jucători maghiari, sunt o echipă unită. Au arătat-o prin parcursul lor, prin rezultatele obținute. Dar și noi avem atuurile noastre și vrem să speculăm acest lucru.
Normal că ne-ar bucura o victorie, dar vedem după meci. Jucăm împotriva unei echipei puternice a campionatului maghiar de fotbal. Ce vom obține, vom vedea după cele 90 de minute”, a spus Maxim, care a fost întrebat și despre meciul cu FCSB, de săptămâna trecură, Supercupa României, pierdut cu scorul de 0-3: ”Despre acel meci cu FCSB eu pot spune că a avut două capitole. O primă repriză bună, iar a doua a fost un cu totul alt meci. Chiar dacă am întâlnit campioana României, o echipă, la fel, în formă, cu calitate, noi am avut patru-cinci situații să marcăm. Cred că dacă am fi înscris pentru 1-1, altfel ar fi decurs cealaltă parte a jocului. Nu a fost să intre acel gol, dar îmi dă încredere, pentru că în multe momente am arătat consistență.”
Cele două echipe care se întâlnesc în Turul 1 al Europa League au efectuat cantonamentul de vară în Slovenia, aproximativ în același timp. Cu toate acestea, Florin Maxim a spus că nu a apucat să meargă să-și spioneze adversarul. Ar fi dorit să facă acest lucru la amicalul cu Austria Viena, însă jocul a fost cu porțile închise.
Maxim și-a făcut o imagine despre adversar și speră ca aceasta să fie cât mai corectă.
”Nu ne-am intersectat nicicum. Am știut că este un meci cu porțile închise contra celor de la Austria Viena. Am fi vrut să-i vedem, dar nu am putut să ne intersectăm. Din ce am putut să-i vedem pe video, ne-am format o imagine asupra lor. Eu sper să fie cea corectă, la ora jocului, dar e clar că ne așteaptă un meci greu, pentru că acești băieți… Noi eram, anul trecut, în Liga a 3-a, și-au ridicat nivelul și acum, după un an de zile petrecut în Liga a 2-a, am avut și drept de promovare, am terminat pe locul secund, am câștigat Cupa României, deci, pe undeva, nivelul jucătorilor a crescut. Acum depinde doar de ei, să aibă stăpânirea de sine, să le acordăm toată încrederea, să intre încrezători și să o facă cum au făcut-o și în sezonul precedent”, a comentat Maxim.
Antrenorul Corvinului a fost pus să facă și o comparație între Paksi FC, adversarul din Europa League, și campioana României, FCSB, pe care a întâlnit-o săptămâna trecută, în Supercupa României, în primul meci oficial al echipei în sezonul 2024-2025.
”Pe Paksi i-am văzut doar pe video, dar vă pot spune un lucru. Este o echipă foarte combativă, articulată, cu identitate, știe ce își propune. O echipă care în finala Cupei, după ce a luat cartonaș roșu în minutul 34, a stat în picioare împotriva celor de la Ferencvaros, care este un colos, știm și noi. Nu poate decât să stragă acel semnal de alarmă. E o echipă foarte combativă și asta i-am atenționat pe băieți de când am văzut că o să jucăm împotriva ei. E o echipă foarte arțăgoasă și drept dovadă stau rezultatele din sezonul trecut”, a spus Florin Maxim.
Mijlocașul Alexandru Necșa e de părere că valoarea lotului Corvinului s-a ridicat prin achizițiile făcute în această vară și speră ca echipa sa să facă un meci bun contra maghiarilor.
”Avem așteptări foarte mari, pentru că am pregătit acest meci, am avut timp, ne știm calitățile noastre și sperăm să facem un meci bun.
Avem o echipă omogenă, lucrăm de mult timp împreună, în această perioadă au venit niște jucători cu calitate, care, din punct de vedere fotbalistic, ne ajută foarte mult. Echipa a crescut calitativ și sperăm să facem un meci bun mâine”, a declarat căpitanul Corvinului.
Acesta a fost întrebat dacă jocul cu FCSB a adus un plus Corvinului înaintea întâlnirii din Europa League cu Paksi FC. ”Meciul cu FCSB a fost unul util pentru noi, pentru că având un meci oficial înaintea altuia european cred că ne-am tras foloasele din acel meci. Într-adevăr, am pierdut cu 3-0, dar vreau să cred că luăm părțile bune din meciul ăla. Am făcut și noi destul de multe lucruri bune și sperăm să le ținem cât mai mult”, a spus Neacșa.
”Vin 300 de suporteri din zona Hunedoarei, din județ, ca spartanii!”
Florin Maxim, întrebat dacă știe câți suporteri vin în Ungaria pentru a susține Corvinul la meciul cu Paksi FC
Hunedoara va avea o reprezentantă într-o cupă europeană după o pauză de 42 de ani.
În precedenta, și singura, experiență pe care a mai avut-o într-o competiție europeană, în sezonul 1982-1983, Corvinul, calificată din postura de clasată pe locul 3 în prima ligă, juca două tururi în Cupa UEFA. În primul a trecut de Grazer AK (1-1 în deplasare și 3-0 acasă), iar în al doilea a pierdut contra FK Sarajevo (4-4 acasă și 0-4 în deplasare).
Atunci, echipa îl avea ca antrenor pe Mircea Lucescu, iar în lot se aflau fotbaliștii: Niculai Alexa, Marian Ioniță, Ioan Andone, Mircea Rednic, Ioan Bogdan, Dumitru Gălan, Florin Dubinciuc, Michael Klein, Constantin Dumitriu, Victor Oncu, Dorin Nicșa, Dorin Mateuț, Ioan Petcu, Romulus Gabor, Florea Văetuș, Florea Dumitrache și Mircea Lucescu.
În prezent, Corvinul, echipă din Liga 2, va reprezenta România în Europa League în acest sezon, deoarece a câștigat recenta ediție a Cupei României. În Turul 1 întâlnește echipa Paksi FC, câștigătoarea Cupei din Ungaria și clasată pe locul 2 în prima ligă din țara vecină. Manșa tur are loc joi, 11 iulie, de la ora 20:00, la Paks, iar returul are loc peste o săptămână, la Sibiu.
Corvinul are asigurate cel puțin patru meciuri în cupele europene, în situația în care nu va reuși cel puțin o calificare. Dacă trece de Paksi FC, va continua în Europa League, în Turul 2, unde va întâlni echipa HNK Rijeka, vicecampioana Croației și finalista Cupei. Dacă va fi eliminată din Europa League de către Paksi FC, atunci Corvinul merge în Turul 2 al Conference League, unde va întâlni AEK Larnaca FC, vicecampioana Ciprului.
https://www.youtube.com/live/G-pd5iq9vsA
Foto: Paksi FC