Managerul general al Ceahlăului, Florin Marin, s-a decis pe cine va miza în returul actualei ediții de campionat, dar și în perspectiva participării în Liga lui Mitică în sezonul 2009-2010.
Â
Florin Marin preferă echipa care a câștigat prima jumătate a campionatului, mai ales că titularii din tur au fost în frunte și la pregătirea din această iarnă. "Este echipa pentru Liga I", a declarat Florin Marin, care a urmat cu strictețe condițiile stabilite în vară, împreună cu conducerea administrativă, atunci când s-a decis remanierea lotului: promovarea fotbaliștilor tineri, de perspectivă. Singurul care face excepție este mijlocașul Ionuț Bădescu, care are un statut aparte: i-a convins pe șefii clubului de atașamentul față de culorile Ceahlăului. Florin Marin a confirmat practic ceea ce s-a știut încă dinaintea revenirii echipei din Ungaria. În proporție de 99%, unsprezecele Ceahlăului va fi același din tur, în care singurele modificări de lot s-au făcut doar din motive medicale.
Â
"Nu am motive să schimb lotul. Am avut rezultate și tot timpul am început cu echipa câștigatoare", a declarat managerul Ceahlăului. Chiar dacă se pregătește de Liga I, Ceahlăul a preferat să transfere jucători tineri în campania dusă în această iarnă. La Piatra Neamț au venit un fundaș, Constantin Ferariu, de la Laminorul Roman, echipă care l-a mai dat pietrenilor pe portarul Zaharie, dar și un atacant, Ionuț Mihai, de la Inter Gaz București, toți de 20 de ani.
Â
În cazul în care Ceahlăul va promova, nu va face mutări spectaculoase în vară, iar Liga I va avea parte de un lot cu media de vârstă cea mai scăzută: 22 de ani. "Eu sunt mulțumit de lotul pe care îl avem. Dacă reușim să promovăm, dorința mea, pe care am împărtășit-o și conducerii clubului, este de a da o șansă tot acestor jucători, care muncesc mult pentru a putea juca în Liga I", a mai declarat Florin Marin, fidel principiului de a nu mai transfera jucători cu nume la Ceahlăul, după cele două retrogradari consecutive.
Â
"Vrem fotbaliști care să-și dorească să joace la Ceahlăul și care vor să evolueze în prima ligă să se afirme. Jucătorii cu nume au pretenții mari și nu oferă garanții pe termen lung. Noi vrem tineri care să ne ajute în strategia noatră pe teremn lung: acela de a rezista mulți an în prima ligă și de a juca în cupele europene", a întărit Gheorghe Ștefan, președintele de onoare al Ceahlăului, declarațiile managerului Florin Marin.
Â
articol scris de Cristian SOROCEANU
Â