FK Miercurea Ciuc continuă parcursul fără greșeală în Liga 2. A trecut și de CSC Dumbrăvița, iar marcatorul se apropie la un gol de golgheterul campionatului

Marius ANGHEL 24 Sep. 2024, 20:28 Liga 2

Ultimul meci al etapei a 7-a a Ligii 2 a avut-o ca gazdă pe liderul campionatului încă de la finalul rundei a 2-a. FK Miercurea Ciuc a întâlnit-o pe CSC Dumbrăvița, pe care a învins-o la limită, cu greu, cu 1-0, cu un gol marcat pe final, contrar cursului jocului din acel moment.

Prima repriză a fost dominată autoritar de jucătorii lui Robert Ilyeș, însă tripleta sa ofensivă nu a reușit să-l învingă pe Mikloș, sigur în intervențiile sale. Cea mai mare ocazie au avut-o în minutul 34, când Scutaru și Burdeț, aproape de pe linie, au evitat golul.

Partea a doua a jocului a arătat cu totul altfel, după ce Cosmin Stan a mutat de trei ori la pauză. Jucătorii său au fost mult mai curajoși, au dus des mingea în atac și au încercat să puncteze prin șuturi de la distanță. FK Miercurea Ciuc aproape că nu a mai contat în atac, însă a făcut-o o dată, în minutul 73, la o pasă perfectă a lui Anderson Ceara. Jozef Dolny s-a demarcat excelent pe lângă Zurbagiu și l-a lobat pe portar, deschizând scorul și stabilind, totodată, rezultatul care avea să fie și cel final.

FK Miercurea Ciuc continuă să aibă punctaj maxim, CSC Dumbrăvița se menține în partea superioară a Ligii 2

Cu 21 de puncte, FK Miercurea Ciuc se distanțează la șase puncte de Metaloglobus și Steaua, echipele aflate imediat sub ea în clasament.

CSC Dumbrăvița, cu 10 puncte și golaveraj 7-6, este pe locul 10, după Corvinul și în fața celor de la Concordia Chiajna și Ceahlăul, toate cu același număr de puncte în cont, dar hunedorenii au două jocuri în minus disputate.

Etapa viitoare, timișenii joacă acasă cu CSM Slatina (sâmbătă, ora 11:00), iar harghitenii au meci la București, cu Steaua, în încheierea rundei, luni, de la ora 18:00.

Foto: Sport Pictures

CLASAMENT Liga 2 și al golgheterilor
Rezultatele înregistrate în etapa 7 Liga 2, ediția 2024-2025

COMENTARIUL LIVE:

FK MIERCUREA CIUC – CSC DUMBRĂVIȚA 1-0

Jozef Dolny 73′

FK Miercurea Ciuc: M. Simon – Csuros, Kelemen, Palmeș – Bloj, Vereș (Torvund 46′), Bakoș (M. Kovacs 85′), Gal-Andrezly (cpt.)(J. Nagy 85′) – Jebari (Hegedus 78′), Anderson Ceara (Makrai 78′), Dolny
Rezerve neutilizate: Karacsony – Bodo, B. Pinter, Balogh
Antrenor: Robert Ilyeș

CSC Dumbrăvița: Mikloș – Rz. Morariu, Scutaru (Salhi 46′), Zurbagiu (cpt.), Anișorac (Cibi 46′) – Apro, Burdeț (Martinov 78′) – L. Bodri (Ekmekci 78′), Adam, Sofran – Modan (Paulevici 46′)
Rezerve neutilizate: Trifon – Bg. Sima, Vasluian, Ghinescu
Antrenor: Cosmin Stan

Stadion: Municipal (Miercurea Ciuc). Arbitru: Gabriel Mihuleac (Iaşi). Asistenți: Claudiu Şchiopeţ (Braşov) și Mihăiță Adrian Noroc (Botoşani). Rezervă: Silviu Nicolae Iftode (Fălticeni). Observator arbitri: Ştefan Szilaghi (Satu Mare). Delegat joc: Bogdan Gheorghiță (Vaslui).

Min 90+6 Final de joc. FK Miercurea Ciuc câștigă la limită, 1-0 cu CSC Dumbrăvița, și continuă să aibă un parcurs fără greșeală în acest sezon de Liga 2, cu șapte victorii în șapte meciuri. Timișenii pierd al treilea meci, dar rămân în partea superioară a clasamentului. Cu 21 de puncte, Ciucul se distanțează la șase puncte de Metaloglobus și Steaua, echipele aflate imediat sub ea în clasament. CSC Dumbrăvița, cu 10 puncte și golaveraj 7-6, este pe locul 10, după Corvinul și în fața celor de la Concordia Chiajna și Ceahlăul, toate cu același număr de puncte în cont, dar hunedorenii au două jocuri în minus disputate. Etapa viitoare, timișenii joacă acasă cu CSM Slatina (sâmbătă, ora 11:00), iar harghitenii au meci la București, cu Steaua, în încheierea rundei, luni, de la ora 18:00.
Două victorii au mai reușit harghitenii cu 1-0 în acest sezon, în deplasare la Mioveni cu Campionii FC Argeș, în campionat, și acasă cu prim-divizionara Unirea Ungheni, în Cupa României. Este, de asemenea, al treilea meci în care echipa lui Robert Ilyeș nu primește meci în acest sezon.
Min 90+2 Cornerul este respins în afara careului, la Kovacs, care șutează din prima pe lângă poartă
Min 90+1 Meciul e prelungit cu patru minute, iar pe o fază de contraatac în superioritate, Dolny centrează imprecis, direct la adversar, care respinge în corner
Dacă se va termina cu acest scor, 1-0, FK Miercurea Ciuc va continua să aibă punctaj maxim în acest sezon și cu 21 de puncte să se distanțeze la șase puncte de Metaloglobus și Steaua, echipele aflate imediat sub ea în clasament. CSC Dumbrăvița, cu 10 puncte și golaveraj 7-6, va fi tot pe locul 10, după Corvinul și în fața celor de la Concordia Chiajna și Ceahlăul, toate cu același număr de puncte în cont, dar hunedorenii au două jocuri în minus disputate.
Min 88 ||| Mate Simon trage și el de timp la o degajare din 6 metri și vede și el cartonașul galben
Min 88 Ekmekci trage spre poartă din lateral dreapta, peste
Min 87 Janos Nagy are o centrare-șut direct pe poartă, dintr-o lovitură liberă din stânga. Mikloș respinge fără probleme
Min 85 Ultimele schimbări și la Ciuc. Intră Mark Kovacs și Janos Nagy și ies Ervin Bakoș și Peter Gal-Andrezly
Min 84 ||| Erwin Bloj primește cartonașul galben pentru întârzierea repunerii balonului în joc din aut de margine
Slovacul Jozef Dolny (32 de ani) este la a 5-a reușită a sa pentru FK Miercurea Ciuc în acest sezon, în șapte meciuri, toate începute ca titular. În primele șase a și fost înlocuit. El a semnat cu ciucanii în vară și după golul de astăzi este golgheterul echipei, devansându-l pe Ervin Bakoș, care rămâne cu patru goluri. Dolny a mai înscris câte o dată în jocurile cu Ceahlăul (3-1), Viitorul Pandurii (4-1), AFC Câmpulung Muscel (4-1) și ACSM Reșița (3-2). Golgheterul campionatului, Cătălin Doman, de la CSM Slatina, are un gol mai mult marcat ca Dolny, 6.
Min 78 Ultimele schimbări la CSC Dumbrăvița. Ies Luca Bodri și Alin Burdeț și intră Ahmet Ekmecki și Alexandru Martinov. La FK Miercurea Ciuc, ies Soufiane Jebari și Anderson Ceara și intră Janos Hegedus și Gabor Makrai
Min 77 Centrare din dreapta a lui Morariu, în careu, pe bara a doua, iar Cibi reia cu capul din 5-6 metri, slab, pe lângă poartă, la prima bară
Min 73 1-0 Anderson Ceara pasează genial pe culoar, Jozef Dolny țâșnește pe lângă Zurbagiu, îi ia fața, rămâne singur cu Mikloș și îl lobează pe portar din 14 metri central. Ciucul deschide scorul contrar jocului din partea secundă
Comentatorul unuia dintre cele două posturi care transmit acest meci continuă să dezinformeze. Susține din nou că Steaua este neprogramată în campionat, pentru meciul cu FK Miercurea Ciuc, din etapa viitoare, chiar dacă situația a fost remediată. Stă dovadă faptul că, pe site-ul FRF, meciul este programat, după ce clubul din Ghencea a achitat baremul de la meciul cu CSM Focșani.
Min 70 ||| Anderson Ceara vede cartonașul galben după o talpă aplicată asupra lui Sofran. Cu câteva secunde în urmă, Simon a respins cu emoții, din plonjon, o minge centrată dintr-un corner din stânga
Min 65 Torvund pătrunde din stânga și șutează din 16 metri, cu dreptul, printre picioarele unui adversar, pe direcția lui Mikloș, care reține ușor
Min 65 Anderson Ceara trage și el din afara careului, din poziție centrală, mult în dreapta porții
Min 64 Salhi prinde mingea la 30 de metri și își încearcă și el ținta. Trage, însă, pe lângă poartă, în dreapta. Probabil acestea au fost indicațiile lui Stan la pauză, să se șuteze de la distanță cu orice ocazie
Min 58 Sofran surprinde cu un șut de la circa 35 de metri, puțin peste poartă. Dumbrăvița are altă față în partea secundă, una mult mai prezentă în ofensivă. Ciucul ajunge greu în atac acum
♦Min 53 Oaudie are mingea în atac, în fața careului, ușor în stânga, driblează și lasă pentru șutul lui Adam, care dă pasă la portar, execuția sa fiind modestă, fără probleme pentru Mate Simon
♦Min 51 Jebari trage cu dreptul de la distanță, din poziție centrală, peste poartă însă. Dumbrăvița reușește în acest început de repriză să țină adversarul mai departe de poarta sa
Min 46 S-a reluat jocul
Min 46 Schimbări la pauză. La FK Miercurea Ciuc, iese Szilard Vereș și intră Alexander Torvund. La CSC Dumbrăvița, ies Nicu Modan, Ionuț Anișorac și Cristian Scutaru și intră Dragan Paulevici, Fabiano Cibi și Ouadie Salhi
Min 45+1 Pauză la Miercurea Ciuc, după ce Mikloș a ieșit destul de riscant din poartă la un corner din dreapta, a deviat ușor balonul de la bara a doua, suficient pentru a nu fi lovit de un adversar și a se duce în afara terenului. Arbitrul a fluierat de pauză, iar Robert Ilyeș, în timp ce și-a dat jos ecusonul de la gât a plecat grăbit către vestiar, destul de nemulțumit! 0-0 între liderul Ligii 2 și clasata pe locul 10.
Min 43 Apro, fost jucător la FK Miercurea Ciuc până în vară, execută slab un corner din dreapta, mult prea tare, direct în partea cealaltă a terenului
Cele două echipe s-au mai întâlnit de două ori până acum în jocuri oficiale. În octombrie 2022 a fost 3-0 la Miercurea Ciuc pentru FK-ul antrenat de Francisc Dican atunci, iar în martie 2024, în sezonul regular trecut, a fost 1-1 la Dumbrăvița între formațiile pregătite de Cosmin Stan și Robert Ilyeș.
Min 41 ||| Szilard Vereș primește cartonașul galben pentru o intervenție a sa la o fază la care arbitrul a lăsat jocul să continue. A intrat cu întârziere asupra lui Sofran și l-a călcat pe picior
”Odată și odată se vor împiedica, nu cred că vor avea 21 de victorii din 21 posibile. O echipă tot trebuie să îi oprească din seria excelentă pe care o au și sperăm să fim noi cei care îi vom opri”, spunea Cosmin Stan, antrenorul Dumbrăviței, înaintea meciului cu FK Miercurea Ciuc.
Min 35 ||| Ionuț Anișorac intră prin alunecare în atac, îl ia pe sus pe Anderson Ceara și primește cartonașul galben
Min 34 Ocazie mare pentru Ciuc, cea mai mare de până acum. Bloj are un șut-centrare din dreapta, din careu, Mikloș respinge cum nu se poate mai prost, în față, în centru, Bakoș pare să ajungă primul și să înscrie din 7 metri, însă nu e așa, fiindcă Scutaru, aflat jos, reușește să respingă pentru moment, la Dolny, care trage din 7 metri ușor lateral stânga, iar Burdeț, retras pe linie, respinge de lângă bară. Mikloș era bătut.
Min 32 Vereș intră prin alunecare, dă în minge și apoi îl calcă pe Modan, la mijlocul terenului. Nici de această dată arbitrul Mihuleac nu acordă cartonașul galben, ci preferă un avertisment verbal
Min 29 Mikloș se întinde în dreapta sa și scoate în lateral cu pumnul, apoi șutul ciucaniului se duce peste poartă. Gazdele continuă să combine frumos și să preseze, însă defensiva gândită de Stan se descurcă bine până acum. Cornerul a rezultat după ce Vereș a fost blocat în două rânduri în careu, la încercări de a centra
Față de partida trecută, 1-0 cu FC Bihor, Cosmin Stan a făcut nu mai puțin de cinci schimbări în primul 11. Au ieșit Vasluian, Cibi, Martinov, Salhi și Paulevici și au intrat Morariu, Scutaru, Anișorac, Burdeț și Bodri. Pe bancă, alte noutăți sunt portarul Trifon și Ghinescu, în locul lui Iliescu, respectiv Pădurariu.
Min 20 Ciucul continuă să preseze, Mikloș boxează aproape de pe capul lui Bloj, din 5 metri, Anderson Ceara recuperează în dreapta și șutează cu efect, însă mingea se duce puțin peste transfersală
Robert Ilyeș a făcut destule schimbări în primul 11, față de cum obișnuise în acest început de sezon. Hegedus este lăsat pentru prima dată pe banca de rezerve, Torvund e și el pe bancă, Babati nu este în lot, iar în atac este doar Dolny, din tripleta obișnuită. Față de precedentul joc, 3-2 la ACSM Reșița, Ilyeș nu-i are în primul 11 pe Hegedus și Babati, în locul lor fiind Vereș și Anderson Ceara. Din lot lipsesc Babati și Gheralia, iar noutățile de pe bancă sunt Balogh și Makrai.
CSC Dumbrăvița vine după un 1-0 acasă cu FC Bihor Oradea și după două victorii la rând, anterior trecând cu 1-0, în deplasare, de CSM Focșani. În acest sezon de Liga 2 mai are o victorie, un egal și două eșecuri.
Min 8 Jebari preia o minge la circa 30 de metri central și șutează periculos la poartă. Balonul se îndreaptă sub transversală, însă Mikloș se întinde și respinge peste, în corner. Anderson Ceara centrează prea puternic din corner, din stânga, pentru nimeni. Mingea iese în aut de margine în partea opusă terenului.
FK Miercurea Ciuc are numai victorii pe linie în acest sezon, atât în cele șase etape din campionat de până acum, cât și în Cupa României, unde a depășit o echipă din Liga 3 și una din Liga 1. La ultimul meci, trupa lui Robert Ilyeș a trecut cu 3-2 de ACSM Reșița, în deplasare, după ce a fost de două ori egalată. A fost la al doilea meci la rând în care a primit două goluri, cele mai multe până acum, după ce de Metalul Buzău a trecut cu 4-2, acasă.
Min 5 Pasă bună în careu a lui Dolny, Bloj sprintează pe lângă Sofran și reia din plonjon, din 11 metri central, cu latul, peste poartă. Ocazie importantă pentru ciucani. Sofran se uită către asistent în zadar, fiindcă a fost depășit nepermis de ușor la această fază
Min 4 Sofran îl faultează dur în flanc pe Anderson Ceara, îl ia pe sus, însă arbitrul preferă să nu scoată încă din buzunar cartonașul galben. Îl atenționează verbal pe Sofran
Min 2 Jebari bate eronat o lovitură liberă din lateral stânga, prea tare în dreapta, unde ar fi trebuit să ajungă Palmeș. A fost prima fază fixă a meciului, la una dintre cele două porți
Min 1 A început partida de la Miercurea Ciuc, pe o vreme excelentă pentru fotbal și un teren bun de joc

CLASAMENT Liga 2 și al golgheterilor
Rezultatele înregistrate în etapa 7 Liga 2, ediția 2024-2025


Ultimul meci al etapei a 7-a a Ligii 2 are loc astăzi, marți, 24 septembrie 2024, de la ora 18:30, pe stadionul Municipal din Miercurea Ciuc.

Aici se întâlnesc prima clasată, FK Miercurea Ciuc, echipă care va rămâne pe acest loc indiferent de rezultatul înregistrat astăzi, și CSC Dumbrăvița, formație situată în acest moment pe locul 10, cu posibilitatea de a urca, cel mult, pe locul 5.

Gabriel Mihuleac arbitrează FK Miercurea Ciuc – CSC Dumbrăviţa

Partida de la Miercurea Ciuc este arbitrată de la centru de Gabriel Mihuleac (Iaşi), iar de la cele două tușe de asistenții Claudiu Şchiopeţ (Braşov) și Mihăiță Adrian Noroc (Botoşani). Arbitru de rezervă este Silviu Nicolae Iftode (Fălticeni).

Observator de arbitri este Ştefan Szilaghi (Satu Mare), iar delegat de joc este Bogdan Gheorghiță (Vaslui).

Marius ANGHEL 24 Sep. 2024, 20:28 Liga 2
Pe aceeași temă