În ziua în care Corvinul învingea Paksi, FK Miercurea Ciuc câștiga și ea un amical cu o echipă din prima ligă a Ungariei. Testul desfășurat în Austria, decis de un gol marcat în minutul 1

Marius ANGHEL 13 Jul. 2024, 01:15 Liga 2

FK Miercurea Ciuc este printre cele câteva echipe din Liga 2 care în această perioadă se pregătește în afara României. Harghitenii sunt de duminică, 7 iulie, în Austria, iar joi, 11 iulie, au disputat un prim test.

Echipa lui Robert Ilyeș a întâlnit Diósgyőri VTK, a 7-a clasată din 12 echipe în sezonul trecut al primei ligi din Ungaria, pe care a învins-o cu scorul de 1-0.

FK Miercurea Ciuc a câștigat amicalul cu Diósgyőri VTK cu un gol marcat încă din primul minut

Meciul a avut loc pe stadionul Union Mauer-Öhling din Mauer bei Amstetten și a avut singurul gol înscris de cele două echipe în chiar minutul 1. Jozef Dolny, un atacant ceho-slovac în vârstă de 32 de ani, ajuns vara aceasta în lotul lui Robert Ilyeș, ultima dată la Tatran Presov, din liga secundă din Slovacia, a fost autorul reușitei din 5 metri care avea să decisă soarta întâlnirii.

”După gol, ungurii au forțat, dar nu și-au putut crea o situație specială de gol, în timp ce de partea noastră am reușit să notăm cartonașul galben al lui Kárándi Botond. În clipele de dinaintea pauzei, excelentul corner al lui Babati, curbat în poartă, i-a pus probleme portarului de la Diósgyőr.
La pauză, echipa a fost înlocuită complet de stafful tehnic condus de Róbert Ilyés. Nici nou-veniții nu au arătat nicio rușine, în minutul 55 am lovit un stâlp, apoi Makrai a trimis pe lângă din 10 metri o minge purtată pe contraatac. Cu toate acestea, niciuna dintre părți nu a mai marcat goluri, iar victoria noastră cu un gol a rămas”, a scris FK Miercurea Ciuc pe site-ul său.

FK Miercurea Ciuc, prima repriză: Mark Karacsony – Janos Hegedes, David Kelemen, Raul Palmeș, Erwin Bloj, Ervin Bakos, Bence Pinter, Botond Karandi, Benjamin Babati, Alexander Torvund, Jozef Dolny
FK Miercurea Ciuc, a doua repriză: Albert Hunor – Mark Kovacs, Attila Csuros, Daniel Vita, Janos Nagy, Andrei Gheralia, Szabolcs Szilagyi, Peter Gal-Andrezly, Szilard Balogh, Robert Ronai, Gabor Makrai 

Victoria ciucanilor cu Diósgyőri, în aceeași zi în care Corvinul umilea Paksi în Europa League

Astfel, în ziua în care Corvinul umilea în Ungaria vicecampioana Paksi FC, 4-0 în primul meci din dubla manșă din Turul 1 al Europa League, FK Miercurea Ciuc câștiga și ea un joc contra unei formații din Ungaria, Diósgyőri VTK.

În următoarea perioadă, ciucanii joacă cu austrienii de la SV Licht-Loidl Lafnitz (13 iulie) și cu echipa din Qatar Al Duhail SC (15 iulie).

În țară, echipa harghiteană a mai jucat un amical vara aceasta, 0-0 la Brașov cu nou-promovata în Liga 2 AFC Câmpulung Muscel, iar în drum spre Austria a disputat un test în Serbia, contra FK Zeleznicar Pancevo, formație din prima ligă a sârbilor, pierdut cu scorul de 0-1.

Rezumatul meciului FK Miercurea Ciuc – Diósgyőri VTK 1-0:

https://www.youtube.com/watch?v=HG7Ok8vlI7g&t=17s

Foto: FK Miercurea Ciuc
Foto și video:
Diósgyőri VTK

Marius ANGHEL 13 Jul. 2024, 01:15 Liga 2
Pe aceeași temă