Știința Poli Timișoara a terminat cantonamentul cu un succes. Alb-violeții au revenit după ce au fost conduși

Anda DELIU 25 Jul. 2026, 11:25 Liga 2
Știința Poli Timișoara a terminat cantonamentul cu un succes. Alb-violeții au revenit după ce au fost conduși

Știința Poli Timișoara a învins cu 4-3 cu Al-Faisaly, formație din zona Golfului cu care au jucat vineri după-amiază în Slovenia, la final de cantonament.

Practic, după acest meci, ultimul de verificare, alb-violeți au și terminat cantonamentul și revin spre casă. Tot vineri, Poli a anunțat că împrumută doi tineri la Dumbrăvița.

Remontada cu arabii

Formația saudită a condus cu 2-0. În minutul 8, Christian Bassogog a marcat din unghi în poarta lui Pînzariu. Același internațional camerunez a majorat diferența din minutul 20, cu un șut sub vinclu.

Poli a redus diferența în minutul 38 după o combinație finalizată de Drăghici cu șut puternic din careu. Egalare a venit chiar în minutul 45, după reușita lui Aurelian Chițu. În repriza a doua, Fabbian Marincu a adus formația timișoreană pentru prima dată în avantaj în minutul 49, cu o execuție de la 10 metri.

Din minutul 55, s-a făcut 4-2, după un corner, când Dolghi a marcat. Saud Haddad a adus ultima reușită în minutul 61, din pasa lui Bassogog.

  • Știința Poli Timișoara: Pînzariu (Ungureanu 83′) – Dolghi (Vlaicu 59′), Huszti ( S. Itu 83′), C. Toma ( P. Paul 46′) – Vasluian (Benzar 67′), Drăghici (Adam 67′), Artean ( I. L. Rotariu 59′), Doană (Marincu 46′), Ștefanovici (Burlacu-Luca 75′) – Spătaru, Chițu (D. Popa 67′).
    Pe bancă: Micu – C. Ene, Ov. Popescu, Morar.
    Antrenor: Dan Alexa.
  • Al-Faisaly FC: Al-Hasawi – Harbi, Seck, Girotto, Al-Shanqiti, Al-Mhemaid, Jaime, Al-Shereaf, Bassogog, Al-Mogren, A. Mendy.
    Pe bancă: Said, Haddad, Wael, Nasseif, Bin Subayt, Barrawi, Jahfali, Messhal.
    Antrenor: Giovanni Solinas (ITA).

Doi tineri împrumutați la Dumbrăvița

Știința Poli Timișoara a împrumutat vineri doi fotbaliști la CSC Dumbrăvița. Este vorba despre portarul Mihai Enășescu, portarul de 19 ani care a apărat 19 meciuri în Liga 3.

De asemenea, împrumutat pentru un sezon sub comanda lui Florin Fabian este și fundașul stânga Dennis Krista, care are tot 18 an și fusese împrumutat la CSC Ghiroda și Giarmata Viii. Împrumutul este pentru un sezon.

Poli revine acasă

Cu acest al șaselea amical, Poli a terminat perioada de pregătire. Au fost șase meciuri de pregătire. Poli s-a impus cu 1-0 cu CSC Dumbrăvița, cu 3-1 cu Luceafărul Drobeta Turnu Severin, a cedat cu 1-0 cu Al-Riyadh, a terminat cu 0-0 cu Al-Shabab și a triumfat cu 1-0 în fața lui Lecce.

În campionat, Poli debutează acasă în 4 august de la 18 cu Chindia Târgoviște.

Foto: Știința Poli Timișoara

Anda DELIU 25 Jul. 2026, 11:25 Liga 2
Pe aceeași temă