Iubitorii fotbalului din Pitești vor putea vedea din vară încă o echipă de Liga a II-a pe stadionul „Nicolae DoÂbrin”. Pe arena pe care Dobrin a scris istorie, în afară de CS Mioveni, va mai evolua și FC Clinceni, echipă din seria I, calificată în play-off-ul Ligii a II-a, care are șanse de a promova în prima ligă.
La stadionul din Pitești a fost prezentă ieri o delegație de la Clinceni pentru a inspecta baza sportivă. Oficialii echipei din seria I au fost însoțiți în această vizită de președintele Asociației Județene de Fotbal Argeș, Cornel Sorescu. Inspecția a durat aproximativ o jumătate de oră, iar oficialii au fost mulțumiți de ce au văzut.
Finanțatorul celor de la Clinceni este încântat de idea de a juca la Pitești: „Președintele clubului nostru, fostul arbitru Dan Lăzărescu s-a ocupat de dosarul de licențiere pentru Liga I. A vrut să jucăm la Pitești pentru că sunt condiții foarte bune aici. Autoritățile locale de la Pitești și-au dat acordul ca noi să jucăm aici, iar contractul a fost semnat pe 20 martie 2014. Baza sportivă de aici este foarte bună. Am ales Piteștiul pentru că este cel mai apropiat oraș de noi. Noi vrem să colaborăm în orice condiții cu cei de la Pitești, dar nu știm dacă și cei de aici vor acest lucru. Acum noi evoluăm pe stadionul de la Clinceni, care este al Primăriei. Nu are nocturnă, instalație de încălzire a gazonului. Abia a fost omologat de FRF pentru Liga a II-a. Nu mai vorbesc de Liga I, pentru că nu îndeplinește condițiile! Are doar 1.800 de locuri și este la 25 de km de București. Din vară, indiferent dacă vom promova sau nu, meciurile din sezonul 2014 – 2015 le vom juca la Pitești pe stadionul Nicolae Dobrin”, a declarat, pentru Curierul zilei, Constantin Moroianu, finanțatorul echipei din Clinceni.
„Ne-am dat acceptul”
Primarul Piteștiului, Tudor Pendiuc, a confirmat faptul că echipa de la Clinceni va juca din sezonul viitor pe stadionul „Nicolae Dobrin”: „În dosarul de licențiere pentru Liga I, cei de la FC Clinceni au trecut stadionul Nicolae Dobrin, după ce au avut o discuție cu noi. Ne-am dat acceptul ca ei să joace meciurile la Pitești, în eventualitatea în care vor promova. Dacă ei vor dori să joace pe stadionul Nicolae Dobrin și dacă vor rămîne în Liga a II-a, este problema lor. Noi ne dorim ca SCM Pitești să promoveze și să jucăm din toamnă în liga secundă”, a declarat edilul.
Bolboașă: „Mă întorc să apăr acasă și, din câte știu, o să apăr sub culorile alb-violet”
Odată cu mutarea echipei ilfovene la Pitești se va întoarce pe stadionul „Nicolae Dobrin” și jucătorul Mirel Bolboașă. Portarul ce evoluează acum la FC Clinceni a terminat junioratul la FC Argeș, trupă pentru care a evoluat și în Liga a II-a, apoi a ajuns la Viitorul Constanța.
„Atmosfera la echipă este foarte bună, avem un antrenor care știe să se ocupe de acest lucru. În această vară îmi expiră contractul, însă eu îmi doresc să continui la Clinceni cel puțin un an și sunt promisiuni din partea conducerii în acest sens. În sufletul meu este o bucurie imensă că mă întorc să apăr acasă și, din câte știu, o să apăr sub culorile alb-violet. Toate amintirile mele le am acolo, în Trivale, pe terenurile unde am crescut”, a mărturisit, pentru Sport Argeș, Bolboașă.
Fanii piteșteni sunt împotrivă
Noua mutare a autorităților locale nu este pe placul suporterilor piteșteni. Fanii nu au uitat că edilul-șef al orașului a promis că FC Argeș nu va dispărea și că, prin SCM Pitești, orașul va reveni în prima ligă, iar acum îi cer primarului ca FC Clinceni să nu ajungă la Pitești.
„Domnul primar a promis că FC Argeș nu o să moară, iar în acest moment ne trezim cu FC Clinceni. Pot spune că este un nou episod în care domnul Tudor Pendiuc încearcă să aducă o echipă să joace pe Stadionul Nicolae Dobrin doar pentru a arăta că orașul nostru are o echipă în primul eșalon. După ce FC Argeș a ajuns în Liga a II-a a adus pe FC Internațional, iar atunci s-a văzut clar că suporterii din Pitești nu au susținut echipa lui Benone. După ce a dispărut Internaționalul a încercat să aducă pe Steaua, când Becali avea probleme la București. Acum ne aduce pe Clinceni, dar pentru FC Argeș de ce nu se luptă? Am ajuns ca Piteștiul să fie o gară în care echipele care nu au unde să joace vin la noi să staționeze. Am rămas cu SCM Pitești, dar nici acolo lucrurile nu sunt tocmai bune pentru că echipa are deja probleme financiare, jucătorii având restanțe salariale, iar rezultatele cu formațiile din play-off nu au fost bune. Să nu uităm că în vară se făcuse un proiect prin care FC Argeș ar fi trebuit să renască prin scheletul SCM Pitești, dar din câte se pare mereu se încearcă să se găsesască alte soluții mai ieftine pentru a nu mai investi în fotbal.”, a declarat Florin Dobre, președintele Asociației Fan Club FC Argeș.
Foto: Curierul zilei