FC Voluntari a intrat în istoria fotbalului românesc. Doar 11 echipe se pot lăuda cu o astfel de performanță

Marius ANGHEL, Răzvan TOMA 23 May. 2015, 16:09 Special

FC Voluntari a devenit a 11-a echipă din fotbalul nostru care a izbutit saltul consecutiv de două eșaloane, din al treilea în primul, după două sezoane. Este fără îndoială o performanță, care însă astăzi nu ne mai face să cădem pe spate, pentru că la cât de zombie au ajuns mai toate grupările din fotbalul românesc, o echipă cu un pic de organizare și un sprijin financiar cât de cât decent își poate face loc destul de lejer în față. Elocvent în acest sens este faptul că din cele 11 situații, șapte au apărut din 2008 încoace.

Echipele care au izbutit un asemenea salt consecutiv:

UDR Reșița (sezonul în care a urcat pe prima scenă, 1937/38)
Viitorul Scornicești (1978/79)
Electroputere (1990/91)
Oțelul Târgoviște (1995/96)
CSM FC Ploiești (2008/09)
Internațional Curtea de Argeș (2008/09)
Victoria Brănești (2009/10)
CSU Voința Sibiu (2010/11)
Corona Brașov (2012/13)
ACS Poli Timișoara (2012/13) cu mențiunea că în 2011/12 a fost ACS Recaș
FC Voluntari (2014/15)

S-ar mai fi putut încadra aici atât FC Baia Mare care în 2001/02 a promovat în „A”, după ce venise din „C” în 2000/01, însă și-a vândut locul lui FCM Bacău, cât și Delta Tulcea care însă în 2006/07 n-a primit licență pentru primul eșalon, după ce promovase în al doilea în 2005/06.

De menționat că CSU Voința Sibiu a izbutit trei promovări succesive, din eșalonul 4 până în primul.

Schimbarea siglei i-a purtat noroc Voluntariului în deplasarea de la Buzău

În altă ordine de idei, FC Voluntari a câștigat meciul de astăzi din etapa a 8-a a play-off-ului Seriei I de la Gloria Buzău, scor 2-1. Elvis Stan a marcat ambele goluri pentru ilfoveni, în minutele 41 și 73, în timp ce pentru echipa din Crâng a marcat Bobe (65). Cu cele trei puncte, liderul și-a menținut cele 10 puncte avans față de Academica Argeș, care și ea a câștigat astăzi, 4-1 la Rapid CFR Suceava.

Deja promovată matematic în Liga 1, FC Voluntari a început să umble la capitolul imagine. Gruparea pregătită de Ilie Poenaru și-a desenat o nouă emblemă (foto mic), pe care au înregistrat-o la OSIM, chiar înaintea performaței pe care a înregistrat-o astăzi, victorie pe terenul Gloriei. La Buzău, în acest sezon, mai câștigase o singură echipă, Academica, 2-0 în etapa a 2-a a play-off-ului. În rest, din totalul de 15 partide desfășurate acasă, jucătorii lui Viorel Ion au înregistrat 10 victorii și 3 egaluri. În precedenta deplasare a Voluntariului la Buzău, Gloria s-a impus cu 1-0.

Articol scris de Răzvan TOMA

Marius ANGHEL, Răzvan TOMA 23 May. 2015, 16:09 Special
Pe aceeași temă