Noul FC Brașov a preluat în această vară locul în Liga 2 al Coronei Brașov, prin cesionarea de loc aprobată mai întâi de Consiliul Local al Municipiului Brașov și apoi aprobată de FRF, însă renunțarea la mare parte din jucătorii și antrenorii care au readus orașul la nivelul eșalonului secund a dus la numeroase litigii.
Dosarele se află pe rol la Camera Națională de Soluționare a Litigiilor (CNSL) din cadrul FRF, iar primul termen a fost stabilit pentru joi.
Ioan Mărginean, președintele de la FC Brașov, spune că se află într-o situație ingrată, pentru că ”adevărul și dreptatea este de partea lor”, a celor dați la o parte.
”Și eu vin din iarbă și îi înțeleg. Am dus tratative cu oameni care au fost premiați vara, iar toamna au ajuns repetenți. Vom angaja un avocat de specialitate să ne putem apăra. Am avut negocieri foarte dure, iar eu le-am explicat ce posibilități are clubul. Cu unii jucători am ajuns la o înțelegere, cu alții nu. Din păcate, sunt șase fotbaliști care nu și-au găsit echipe, deși am avut câteva variante pentru ei. Au spus că urmează calea judecății. Cu antrenorii (n.r. – Călin Moldovan, Liviu Negoiță și Cătălin Voicu) au fost cele mai grele discuții. Sunt într-o situație ingrată, pentru că știu că adevărul și dreptatea sunt de partea lor. Poate ajungem la o înțelegere. Le-am propus variante de continuitate, dar și de reziliere pe cale amiabilă. Cu Negoiță și Voicu discuțiile au fost constructive. Cu Moldovan, noi îi respectăm punctul de vedere, dar vom merge la judecată. Suntem deschiși, în continuare, la discuții pentru că vrem să evităm un proces de durată”, a spus cel poreclit ”Limoniu”.
Oficialul echipei FC Brașov a anunțat că a ajuns la o înțelegere pe cale amiabilă pentru rezilierea contractului atacantului Cosmin Ivan, fiul fostului mare atacant al Brașovului Marian Ivan.
”Eu sunt prieten cu Marian Ivan și îl pot privi în ochi pentru că e un om de valoare. Am reziliat pe cale amiabilă contractul cu fiul său. Îi mulțumesc pentru înțelegere, pentru că a renunțat la foarte mulți bani”, a spus Mărginean.
”Limoniu” a explicat și de ce Marian Ivan nu face parte din organigrama de conducere a clubului: ”Prima mea opțiune a fost Gabi Stan, nu s-a realizat. Pentru Marian Ivan este foarte greu să ai două joburi. El este și observator la Liga 1…”
Călin Moldovan, antrenorul care a promovat Corona în Liga 2, așteaptă verdictul FRF în cazul litigiului său cu noul FC Brașov, clubul căruia i-a fost cesionată și munca sa.
”Este revoltător modul în care s-au purtat cu noi. Până nu se dă o decizie, noi nu putem antrena! Este strigător la cer, să rămânem pe drumuri doar că așa vor unii! În situația în care nu ni se dă dreptate, este clar că se creează un precedent periculos. Faci cesiune, nu plătești jucătorii și antrenorii și îi dai la o parte cum vrei și când vrei. Este un caz unic în lume în care o echipă promovează și este pulverizată”, spunea, luna trecută, Călin Moldovan.
FC Brașov este antrenată acum de Ilie Stan și are în lot puțini jucători cu care Corona a reușit promovarea în Liga 2. Echipa pare a fi blestemată de foștii antrenori și jucători, deoarece după șase etape a reușit să obțină doar șase puncte, dintr-o victorie și trei remize, aflându-se pe locul 14 din 20 în clasament.
Foto: Bogdan Balas / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/calin-moldovan-antrenorul-care-a-promovat-corona-in-liga-2-sterge-pe-jos-cu-primarul-allen-coliban-si-proiectul-sau-noul-fc-brasov-am-fost-executati-po-19195618
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cesionarea-locului-in-liga-2-de-fc-brasov-de-la-corona-ajunge-pe-masa-tas-se-poate-dicta-chiar-si-excluderea-din-campionat-din-cauza-deciziilor-echipei-conduse-de-primarul-allen-coliban-19196546