Derbiul primei etape a returului din liga secundă, FC Brașov – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, va avea loc sâmbătă, de la ora 14:30, atunci când se întâlnesc ocupantele locurilor 2, respectiv 4.
Oficialii lui FC Brașov fac un apel către suporterii „stegari” să vină în număr cât mai mare la stadion pentru a-i încuraja pe Florin Iacob și compania. „În condițiile în care se anunță prezența în tribune a numeroși fani din Sfântu Gheorghe, este foarte probabil ca atmosfera să fie una de mare meci, iar în acest context reprezentanții lui FC Brașov speră ca toți spectatorii se dea dovadă de fair-play și să participe la un spectacol agreabil. Orice „derapaj” în ceea ce privește atitudinea spectatorilor ar aduce grave prejudicii clubului. Incidente de orice fel ar aduce de la sine o amendă care în condițiile actuale ar atârna greu în balanța financiară a clubului”, se precizează în comunicat.
Meciul FC Brașov – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe este considerat unul cu grad de risc mediu, iar jandarmii vor fi prezenți atât în zona imediată și apropiată a stadionului.
Suporterii echipei din Sfântu Gheorghe (foto) au venit într-un număr foarte mare, aproximativ 3000, la meciul desfășurat de Sepsi OSK pe stadionul Tineretului în 16-imile de finală ale Cupei României împotriva Craiovei.
Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)
Foto: Pál Ãrpád