FC Botoșani va începe acasă barajul de menținere/ promovare în prima ligă, după ce a ratat salvarea de la retrogradare. Va întâlni CS Mioveni în dublă manșă, iar turul va avea loc vineri, de la ora 20:00, sperând și la un public numeros, care să împingă jucătorii de la spate.
Constantin Schumacher a prefațat duelul din Moldova, iar apoi a venit rândul lui Bogdan Andone să vorbească, despre întâlnirile care vor decide soarta echipei sale.
Clubul din Botoșani se află într-un moment foarte dificil, riscând să retrogradeze în Liga 2, de unde a promovat în vara lui 2013. Așadar, la 11 ani după ce ajungea pe prima scenă a fotbalului românesc, formația din Moldova se poate întoarce în divizia secundă!
Botoșănenii au avut parte de un sezon slab, cu rezultate oscilante, negative, iar retrogradarea directă nu a fost deloc departe. Până la urmă, au reușit să le depășească pe FCU Craiova FC și FC Voluntari, care au retrogradat direct din acest sezon de primă ligă, formația pregătită de Bogdan Andone urmând să dea baraj cu CS Mioveni.
FC Botoșani a reușit la limită să evite ultimele două locuri din play-out-ul SuperLigii, având acum posibilitatea salvării. Aparent, are prima șansă în fața Mioveniului, iar primul meci îl va juca pe terenul propriu.
La conferința de presă, Bogdan Andone a vorbit despre cum vede acest moment al echipei, chiar dacă înainte ca el să fie numit antrenor nimeni nu mai dădea șanse clubului din Moldova să se salveze direct. A fost îndeplinit obiectivul intermediar, să fie evitată retrogradarea directă, dar acum urmează principalul țel, menținerea în prima divizie.
Chiar dacă va întâlni o formație dintr-un eșalon inferior, antrenorul Botoșaniului a afirmat că dubla va fi una dificilă, în care orice se poate întâmpla. Nu va trata de sus CS Mioveni, despre care a afirmat că își va juca șansa și va încerca să facă surpriza. În plus, a declarat că vrea victorie la finalul celor două manșe și că nu îl interesează scorul final, dar nici impresia artistică pe care o va lăsa FC Botoșani.
”Ne-am îndeplinit obiectivul intermediar, logic și normal dată fiind situația în care era echipa în ianuarie, dar a fost un mic pas. Obiectivul important e rămânerea în Liga 1. Trebuie să fim la fel de concentrați, la fel de atenți pe jocul de mâine, trebuie să facem un meci bun. Un rezultat pozitiv care să ne ajute să abordăm cu încredere partida de la Mioveni. (…)
E un prim joc, va fi și al doilea. Sunt meciuri în care se poate întâmpla orice. (…) Diferențe între echipe sunt pe hârtie, s-a văzut în finala Cupei României ce s-a întâmplat. Dorința, agresivitatea, ambiția echipelor din Liga 2, uneori, îi face pe jucători să se autodepășească și se pot face surprize.
De aceea, trebuie să fim concentrați, agresivi, determinați, ambițioși și să facem diferența! Trebuie să demonstrăm că avem valoare. Eu sper să nu fie cazul de relaxare, trebuie să fim concentrați pe miza jocului. Nu există meci câștigat de dinainte, indiferent că joci cu o echipă de Liga 3 sau Liga 5.
Nu ai voie să te relaxezi în astfel de meciuri! (…) Trebuie să rămânem în Liga 1, indiferent de rezultat, indiferent de evoluție! Nu mă interesează! Scopul nostru e să rămânem în Liga 1. Dacă vom face și jocuri bune, va fi extraordinar, dar trebuie să rămânem în Liga 1”, a spus Bogdan Andone în cadrul unei conferințe de presă.
Sunt șanse foarte, foarte mari ca partida FC Botoșani – CS Mioveni să se joace cu casa închisă, mai ales că moldovenii au tot promovat pe pagina de Facebook, pe parcursul acestei săptămâni, întâlnirea. Au tot apelat la importanța momentului, sperând ca tribunele să fie pline și elevii lui Bogdan Andone să aibă un plus de susținere care să se răsfrângă în evoluție.
În plus, FC Botoșani a pus un preț unic al biletelor, de 10 lei indiferent de locul și poziția de pe stadion, care are o capacitate de puțin peste 7.500 de scaune.
”Le mulțumesc suporterilor că au fost alături de noi, a fost un sezon greu, dar avem nevoie de susținerea lor, de aportul lor, băieții simt susținerea lor. Mâine avem nevoie să fie zgomotoși, să împingă echipa de la spate, să punem presiune. Avem nevoie de ei și de susținerea lor!”, a mai declarat Bogdan Andone.
Foto și video: FC Botoșani