CS Mioveni a ajuns în fața meciurilor care îi decid viitorul! Vineri, 17 mai, va juca turul barajului de menținere/ promovare în SuperLiga României, contra FC Botoșani, în deplasare. Constantin Schumacher a prefațat duelul din Moldova și este convins că jucătorii săi pot continua seria surprizelor din acest sezon.
Echipa din Liga 2 nu va avea tot lotul valid pentru întâlnirea de vineri, pentru că mijlocașul Daniel Toma (24 de ani) nu va evolua în prima manșă. După cum Schumacher a precizat, are șanse să fie pe teren în duelul retur, de la Mioveni.
Sunt meciurile sezonului pentru CS Mioveni. A avut parte de un campionat în care și-a depășit mult condiția, pentru că în primă fază și-a dorit salvarea de la retrogradare. A intrat în play-off-ul Ligii 2, a luptat pentru promovarea directă, dar a fost departe de această performanță.
Pe aproape întregul parcurs din grupa pentru promovarea din Liga 2 a fost pe locul 6, ultimul, dar în cele din urmă a terminat pe 5, peste FK Miercurea Ciuc. Trupa lui Robert Ilyeș va juca, de altfel, în celălalt meci de baraj, cu Dinamo.
O promovare în SuperLiga României ar fi o adevărată surpriză, iar Constantin Schumacher este convins că jucătorii săi vor face totul pentru a o realiza, pentru că ar fi foarte important și pentru carierele lor.
”Cred că orice antrenor semnează cu o echipă își propune obiective. Al nostru a fost salvarea de la retrogradare, dar pe parcursul campionatului am demonstrat că putem mult mai mult. Am ajuns în play-off, iar apoi ne-am dorit să jucăm meciurile de baraj. Până acum felicit jucătorii, pentru tot ce s-a întâmplat!
Acum sunt meciurile de baraj, cu o echipă bună, cu o echipă care a demonstrat. O echipă care a schimbat antrenorul, l-a numit pe Bogdan Andone iar asta s-a văzut. Jucătorii mei trebuie să se autodepășească pentru a fi cât mai buni. Va fi un meci greu, dificil, dar noi vom face tot ce putem pentru a avea o evoluție bună.
Vom face tot posibilul, ne-am pregătit cum trebuie, jucătorii sunt motivați. Pot să facă surpriza, și pentru CV-ul lor e foarte important să atingă obiectivul. E diferență mare între divizii, dar cred că sunt deciși să fie în aceste meciuri, iar CS Mioveni să se bucure la final.
Mă gândesc că echipa mea trebuie să joace bine, să depășească primele 15 minute de foc pe care le vom întâmpina la Botoșani. Vor pune presiune la început, iar dacă jucătorii mei vor trece bine de primele 15 minute, vom putea spera la ceva”, a spus Constantin Schumacher.
Antrenorul se află în fața celei mai importante performanțe din carieră, iar la conferința de presă nu s-a ferit să spună ce ar însemna pentru el o astfel de realizare, dar și pentru jucători.
”Pentru mine, dat fiind ce am realizat până acum, e o performanță! Dar, dacă vom trece cu bine și de aceste meciuri, ar fi o realizare pentru mine ca antrenor, pentru tot ce se va întâmpla în viitor. Pentru CS Mioveni cred că ar fi un pas înainte din toate punctele de vedere. Am demonstra că nu doar cu bani foarte mulți poți face treabă.
Poți face treabă și cu jucători de calitate, cu oameni care susțin această echipă. Atunci, cred că de aici trebuie să înceapă toate echipele ca să poată face performanță.
Ne-am dorit să ajungem la aceste meciuri, să jucăm baraj, acum e șansa noastră! Băieții sunt motivați, i-am văzut la antrenamente. (…)”, a mai spus antrenorul.
Conform programului stabilit luni, 13 mai, de către Federația Română de Fotbal, în manșa tur, meciul FC Botoșani – CS Mioveni a fost programat vineri, 17 mai, de la ora 20:00, iar Dinamo – FK Miercurea Ciuc va avea loc luni, 20 mai, tot de la ora 20:00.
Retururile, care se vor disputa pe terenurile formațiilor din Liga 2, vor avea loc la o săptămână după prima manșă, iar datele și orele exacte vor fi comunicate zilele următoare.
https://www.youtube.com/watch?v=bmDIkThvikg
Foto: Valentin Macrea și Răzvan Păsărică (Sport Pictures)
Video: CS Mioveni