Farul se mută în Moldova? Primăriile din Suceava, Onești și Bacău vor echipa

Florin ALBOIU 20 Nov. 2010, 18:32 Liga 2
Farul se mută în Moldova?** Primăriile din Suceava, Onești și Bacău vor echipa

Patronul clubului Farul Constanța, Giani Nedelcu, a anunțat că
ia în calcul mutarea echipei în alt oraș, din cauză că nu primește
niciun ajutor din partea constănțenilor.

Finanțatorul formației de la malul Mării Negre a declarat că are
oferte de la mai multe orașe, printre care se numără Oneștiul,
Suceava și Bacăul. Nedelcu a spus că autoritățile din unele orașe
chiar îl roagă să aducă Farul la ei și îi promit diferite ajutoare,
printre care și un buget serios. Patronul „rechinilor” a precizat,
însă, că va lua în calcul mutarea echipei doar în cazul în care va
fi nevoit să facă această mișcare.

„Sper să puterm să terminăm turul. Apa nu mai este
oprită la stadion, pentru că ne-a ajutat Consiliul Județean. Nu îmi
doresc să mut echipa din oraș, dar dacă suntem nevoiți și nu avem
niciun sprijin, trebuie să facem asta. Eu, unul, nu îmi doresc să
mut echipa, dar sunt anumite discuții cu niște orașe unde chiar
suntem rugați să venim. Ne promit și un buget, dar cele mai
importante sunt utilitățile. E posibil să jungem la Suceava,
Onești, Bacău… sunt mai multe orașe interesate, dar am enumerat
numai trei dintre ele. Să nu se înțeleagă că noi i-am șantaja pe
cei din Constanța, amenințând că plecăm, dacă nu ni se oferă
condiții! Dacă ar fi să plecăm, nu am face asta de plăcere, ci
pentru că suntem nevoiți, pentru a putea juca în continuare, pentru
a putea să jucăm fotbal”
, a declarat Giani Nedelcu,
în cadrul emisiunii
„Fotbal la matineu”
, realizată de Horațiu Sima.

„Dacă autoritățile au bugetul blocat sau prea mic,
atunci așteptăm firmele din oraș, acceptăm orice fel de ajutor.
Dacă ne vom muta, la Constanța va rămâne Farul 2. Vom avea o echipă
de tineri care să joace aici, în Constanța, pe terenul «Farul».
Aici vor juca copiii care vor crește pentru echipa
mare”
, a mai spus patronul formației
constănțene.

„Până acum am băgat în echipă 1,8 milioane de euro. E o
variantă și vânzarea clubului, atât timp câat nu sunt eu agreat
aici. Dacă găsesc dânșii pe cineva care să fie agreat și care să
îmi dea înapoi suma investită, este totul în regulă”
,
Giani Nedelcu, patron Farul Constanța.

Florin ALBOIU 20 Nov. 2010, 18:32 Liga 2
Pe aceeași temă