Falub: „Ne vom juca șansa cu Steaua!”

30 Sep. 2008, 19:34 Liga 2
Falub: „Ne vom juca șansa cu Steaua!

Adrian Falub nu este un antrenor liniștit. Aflat în lupta pentru promovare, echipa sa, Sportul Studențesc, va trebui să joace în 16-imile Cupe României cu Steaua.

Marți, l-am întâlnit la arena din Regie pe tehnicianul studenților care a avut amabilitatea de a ne răspunde la câteva întrebări.

Cum vedeți partida cu Steaua?

Sincer să spun, partida va fi una foarte dificilă. Întâlnim o echipă care joacă în Liga Campionilor, având un lot valoros, dar noi ne vom juca șansa cu jucătorii pe care îi avem în lot. Nu în fiecare zi joci cu Steaua, așadar fotbaliștii vor fi motivați pentru a putea spera într-o revenire în primul eșalon al fotbalului românesc.

Aveți indisponibilități în echipă?

Da. Din păcate însă nu ne putem baza pe Ciupe și Postolache care sunt suspendați din cauza cumulului de cartonașe galbene.

Revenind în campionat, scontați pe o victorie cu Știința Bacău?
Jucătorii băcăuani sunt mai experimentați, bineînțeles noi ne dorim să câștigăm cele trei puncte puse în joc și astfel să avem o continuitate cu rezultate favorabile.Orice punct obținut este un câștig pentru noi.

Ce e mai important pentru Sportul? Cupa sau campionatul?

Ne gândim mai mult la partida cu Stiința Bacău, disputele din campionat fiind cele mai importante pentru că ne oferă șansa de promovare. Ne batem să promovăm și sperăm să facem o figură frumoasă atât în Cupă cât și în campionat.

 

Articol scris de Corina Mlădinoiu și Andi Sârbu

30 Sep. 2008, 19:34 Liga 2
Tags:
Pe aceeași temă