EXCLUSIV: Ana Maria Prodan dezvăluie secretele Snagovului

06 Dec. 2009, 20:34 Liga 2
EXCLUSIV:** Ana Maria Prodan dezvăluie secretele Snagovului

Victoriile împotriva unor echipe mult mai bine cotate precum:
Concordia, FCM Bacău, Steaua II sau Gloria Buzău au demonstrat că
odată cu venirea la cârma echipei a noii conduceri – de la
președinte până la conducerea tehnică – FC Snagov se poate declara
echipa finalului de campionat în Liga a II-a. Ana Maria Prodan
explică pentru Liga2.ro parcursul excepțional al echipei sale și
secretul evoluțiilor de la venirea ei până în acest moment.

Cum ați ajuns să deveniți președintele clubului FC
Snagov?

Urmăream echipa de ceva timp, vedeam că au jucători buni și nu îmi
explicam cum s-a ajuns să fie clasați pe locul 16. Am o relație
specială cu domnul primar, un om care este înnebunit după fotbal,
și, mai în glumă, mai în serios, am stat de vorbă și am hotărât să
facem ceva și să ne implicăm. Totul a început din cantonamentul din
Slovenia, atunci când Laurențiu îl cunoștea pe Stache și a vorbit
cu el despre o posibilă venire a sa la echipă încă dinainte să
existe oferta pentru Rapid.

Care este cheia succesului? De când ați venit,
echipei îi merge din ce în mai bine?

Cred că primul lucru care i-a trezit din starea pe care o aveau în
acel moment a fost că le-am achitat toate restanțele, toate primele
și am ajuns cu banii la zi. Suntem singurul club din Liga a II-a și
poate și din primul, în care nu sunt datorii. Toate acestea au
făcut să nu mai existe o relație tensionată, să nu mai apară
bisericuțe. În al doilea rând, toate rezultatele li se datorează
lui Țermure și Reghecampf. Sunt niște profesioniști, au impus o
disciplină de fier, pregătire exemplară, iar jucătorii au dat tot
ce au putut, au strâns din dinți.”

Ce se mai aude de domnul Stache? Va mai investi la
FC Snagov?

La început a fost sceptic. A promis că ne va ajuta cu bani și după
ce va rezolva problema cu Rapidul, în funcție de cum vom evolua, va
investi la Snagov. A fost unul dintre cei care ne-a ajutat, alături
de primărie și Consiliul Local. Acum e prea târziu să stau după
Rapid, eu am nevoie de sponsori imediat, nu peste două luni. Am
nevoie de câteva sute de mii, nu de milioane. Știu exact ce pot și
când pot, mă pricep la fotbal și la afaceri și cred că cine vrea să
investească ar trebui să știe unde să o facă.”

Nu v-ați temut că se va repeta experiența de la
Buftea?

Niciodată nu m-am gândit la acest lucru. La Buftea au fost oameni
care au vrut să mă distrugă încă dinainte să ajung la echipă. Nu
s-a vrut performanță, doar Stoica m-a sprijinit. În schimb, la
Snagov, oamenii sunt înnebuniți după fenomen, trăiesc pentru
fotbal. Dacă nu erau domnul Mușat și Gabi Oprea nu știu ce s-ar fi
întâmplat acum.

Regretați experiența pe care ați trăit-o sezonul
trecut?

Regret un singur lucru, că m-am împrietenit foarte ușor cu unele
persoane pe care, dacă nu aș fi fost bună, nu le-aș fi salutat
niciodată. Am vrut să fim o familie, însă ei și-au bătut joc. La
Buftea exista potențial extraordinar, de altfel am și realizat
foarte multe lucruri acolo.

Ce planuri de viitor aveți pentru
retur?

În primul rând trebuie să găsim sponsori, la asta și lucrez acum.
Trebuie să aducem bani la echipă și obiectivul nostru este
promovarea. Numai așa vom reuși să ne facem și mai cunoscuți și să
atragem și mai multă lume. În pauza din această iarnă vom produce
schimbări și la infrastructură. Vom începe cu tribuna oficială și
vom amenaja și camerele pentru cantonament. În scurt timp se vor
finaliza lucrările la sala de forță, la fel ca și la birouri.

CIFRELE SNAGOVULUI
DUPĂ‚ VENIREA ANEI MARIA PRODAN

17
puncte, dublu față de ce avea echipa atunci când a fost preluată de
noua conducere, au fost adunate în numai opt etape

5
victorii, 2 egaluri și 1 înfrângere este palmaresul Snagovului cu
Țermure și Reghecampf pe banca tehnică

„Știu exact ce
pot și când pot, mă pricep la fotbal și la afaceri și cred că cine
vrea să investească ar trebui să știe unde să o facă și unde să
vină.”
(Ana Maria Prodan, președinte FC
Snagov)

„Jucătorii
ne-au mulțumit pentru tot ce am făcut până acum la echipă. Am fost
singurii care am crezut în ei și sunt recunoscători că le-am
acordat șansa să demonstreze că pot juca
fotbal”
(Ana Maria Prodan, președinte FC
Snagov)

„Acum e prea
târziu să stau după Rapid, eu am nevoie de sponsori imediat nu
peste două luni. Am nevoie de câteva sute de mii, nu de milioane.
Oricum, Stache ar fi fost unul dintre sponsori, pe lângă alți
cinci. Nimeni cu cred că vrea să fie ca Becali și să bage numai el
bani într-o echipă.”
(Ana Maria Prodan,
președinte FC Snagov)

Articol scris de Marius
Anghel

Foto: Adi Soare

06 Dec. 2009, 20:34 Liga 2
Pe aceeași temă