CFC Argeș, fără Esteban Orozco în perioada de pregătire. Fundașul merge la Cupa Africii

Andrei PASCU 08 Jan. 2024, 17:34 Liga 2
CFC Argeș, fără Esteban Orozco în perioada de pregătire. Fundașul merge la Cupa Africii

Campionii FC Argeș se numără printre formațiile care suferă de pe urma Cupei Africii, care are loc în acest început de an. Nu va putea miza pe fundașul Esteban Orozco, convocat de naționala din Guineea Ecuatorială pentru turneul final.

Conform CFC Argeș, africanul va rata perioada de pregătire de iarnă sub comanda lui Eugen Neagoe.

Esteban Orozco merge la Cupa Africii

Esteban Orozco (25 de ani), cu dublă naționalitate (Spania și Guineea Ecuatorială), ultima dată la Chindia Târgoviște, a semnat în noiembrie cu CFC Argeș, iar de atunci a prins doar două meciuri, fiind integralist în duelurile cu Unirea Slobozia și CSM Ceahlăul, din etapele 13 și 14 din Liga 2.

Cu toate acestea, el a fost convocat de naționala din Guineea Ecuatorială, pentru meciurile de la Cupa Africii. Jucătorul piteștenilor are 21 de partide pentru echipa națională a țării sale, pentru care a și marcat un gol.

Statul fundașului se află în Grupa A, cu Coasta de Fildeș, Guineea Bissau și Nigeria.

Fotbalistul Esteban Orozco va rata pregătirea de iarnă cu FC Argeș. Fundașul alb-violet a fost convocat la reprezentativa Guineei Ecuatoriale pentru Cupa Africii pe Naţiuni (CAN), competiţie care se va desfăşura în Coasta de Fildeș, în perioada 13 ianuarie – 11 februarie.

La turneul final vor participa 24 de echipe, printre care și Egiptul, națională care a câştigat de şapte ori competiția, un record. Guineea Ecuatorială va debuta pe 14 ianuarie împotriva Nigeriei în Grupa A, din care mai fac parte Coasta de Fildeș, gazda competiţiei, şi Guineea-Bissau.

În 16-imile de finală ale acestei competiții vor merge câștigătoarele celor șase grupe, plus formațiile clasate pe locul doi și cele mai bune patru echipe clasate pe locul trei.

Premii record la această ediție

Echipa câştigătoare a Cupei Africii pe Națiuni (CAN) 2024 va primi un premiu record de 7 milioane de dolari, a precizat Confederația africană de fotbal (CAF) într-un comunicat de presă.

Suma este cu 40% mai mare decât cea care a fost atribuită Senegalului după câştigarea ediției precedente a CAN, disputată în urmă cu doi ani în Camerun.

Finalista competiției va primi 4 milioane de dolari, iar semifinalistele vor încasa câte 2,5 milioane de dolari”, a anunțat CFC Argeș pe site-ul oficial.

CFC Argeș, cantonament intern

CFC Argeș se reunește la 10 ianuarie, iar ulterior va merge în cantonamentul programat deja la Curtea de Argeș, unde Eugen Neagoe va pune accentul pe pregătirea fizică. Va debuta la 18 ianuarie și se va încheia la 25.

Piteștenii se vor pregăti în primă fază acasă acasă și au programat și meciuri amicale, șapte la număr. Primul a fost stabilit pentru 30 ianuarie, cu AFC Câmpulung Muscel (locul 2 în Seria 5 din Liga 3), după care vor urma cele cu Flacăra Horezu (locul 6 în Seria 4 din Liga 3, la 1 februarie), Concordia Chiajna (3 februarie), Metaloglobus (7 februarie), CSM Slatina (10 februarie), CS Mioveni (13 februarie) și Steaua (17 februarie).

Poate din cauza contextului sportiv, cu clasare modestă la final de 2023, CFC Argeș a renunțat la cantonamentul pe care voia să îl organizeze în afara României.

Piteștenii nu știau unde vor organiza al doilea cantonament, pentru că unul dintre ele, cel intern, a fost stabilit de la finalul anului trecut, dar au renunțat la cel din afara granițelor până la urmă.

Foto: Gabriel Neacșu / Sport Pictures

https://liga2.prosport.ro/seria-1/progresul-spartac-joaca-noua-amicale-in-aceasta-iarna-19296938

https://liga2.prosport.ro/seria-1/fk-miercurea-ciuc-a-sunat-adunarea-si-si-a-trimis-jucatorii-direct-la-cabinetul-medical-19296922

https://liga2.prosport.ro/seria-1/alexandru-core-prezentat-oficial-de-poli-iasi-19296913

https://liga2.prosport.ro/seria-1/catalin-golofca-e-in-conflict-cu-conducerea-chindiei-19296909

https://liga2.prosport.ro/seria-1/sebastian-micu-va-juca-la-csm-slatina-19296902

Andrei PASCU 08 Jan. 2024, 17:34 Liga 2
Pe aceeași temă