După prestațiile neconvingătoare din ultima perioadă, liderul ”FC U” Craiova a ajuns să se teamă și de ultima clasată din Liga 2: ”Cu Pandurii cred că va fi cel mai greu meci al nostru”

Mircea OGLINDOIU 01 Dec. 2020, 11:50 Liga 2
După prestațiile neconvingătoare din ultima perioadă, liderul ”FC U” Craiova a ajuns să se teamă și de ultima clasată din Liga 2: ”Cu Pandurii cred că va fi cel mai greu meci al nostru”

Eliminată în weekendul trecut din Cupa României, de ASU Politehnica Timișoara, care a câștigat cu 3-1 pe ”Ion Oblemenco”, ”FC U” Craiova, liderul din Liga 2 după 14 etape, speră să încheie anul cu o victorie. În ultima rundă programată să se dispute în 2020, echipa pregătită de gorjeanul Dan Vasilică, aflat în izolare în această perioadă, după ce săptămâna trecută a fost depistat pozitiv la COVID-19, joacă pe terenul ultimei clasate, Pandurii Târgu Jiu.

Deși diferența din clasament dintre cele două echipe este de 20 de puncte, interimarul Vasilică crede că va fi cel mai greu meci al echipei sale, de până acum, în acest sezon!

”FC U” Craiova, liderul Ligii 2 și singura echipă neînvinsă în acest sezon, se teme de Pandurii, ultima clasată

În ultimele cinci etape din campionat, ”FC U” Craiova a înregistrat patru remize și o singură victorie, succes obținut runda precedentă, scor 1-0 cu Metaloglobus București. Chiar și cu prestațiile neconvingătoare din ultima perioadă, echipa craioveană a rămas pe primul loc, fiind, în continuare, singura neînvinsă din Liga 2.

Dacă ”FC U” are șapte victorii, șase remize și nicio înfrângere după 14 etape și golaveraj 24-10, Pandurii are o linie de clasament dezastruoasă, cu două succese, un egal, 11 înfrângeri și golaveraj 12-32.

”Va fi un meci extrem de dificil! Din ceea ce am văzut până acum, Pandurii a creat foarte multe probleme adversarilor. Au pierdut multe meciuri la limită, aşa că o să fie un meci aprig. Acolo sunt jucători tineri, dornici de afirmare, cu potenţial evident. Cred că o să fie cel mai greu meci al nostru! Atunci când întâlneşti un adversar care joacă la sânge, trebuie să reuşeşti să te mobilizezi la maximum. Sperăm să menţinem acel ritm de concentrare, să intrăm pe teren şi să câştigăm. Cred că valoarea echipei Pandurii este alta. Dacă ar fi avut condiţiile necesare, sunt convins că ar fi fost mult mai sus în clasament”, a declarat Vasilică, pentru accentingorj.ro.

Dan Vasilică: ”Este evident că va veni un nou antrenor”

Totodată, Dan Vasilică, care a fost adus la ”FC U” Craiova pe postul de preparator fizic, este convins că meciul de la Târgu Jiu ca fi ultimul pentru el, din postura de antrenor principal interimar, în care se află după demiterea lui Nicolo Napoli.

”Este evident că va veni un nou antrenor. Eu am fost instalat pe această poziţie doar ca să asigur interimatul. Nu s-a pus, nicio clipă, problema să rămân mai mult pe bancă. Din această poziţie, îmi doresc să ajut cât mai mult clubul, însă cu siguranţă va veni cineva din iarnă. Este firesc să se întâmple acest lucru, pentru ca echipa să aibă un cadru prolific. Vrem să continuăm cu aceleaşi rezultate, chiar mai bune, pentru că se putea şi mai bine, şi la finalul sezonului să obţinem promovarea mult dorită”, a precizat Vasilică.

Vasilică e în izolare, cu COVID-19, și ratează și ultimul meci din 2020

Cel mai probabil, acesta nu își va putea conduce echipa de pe bancă nici la Târgu Jiu, așa cum s-a întâmplat și în meciul din șaisprezecimile Cupei României, cu ASU Politehnica Timișoara, pierdut de ”FC U” cu scorul de 3-1, pe stadionul ”Ion Oblemenco” din Craiova. Antrenorul responsabil cu pregătirea portarilor, Valentin David, va fi cel care va da indicații de la marginea terenului.

Dan Vasilică se află în izolare, după ca e a fost depistat pozitiv, fiind asimptomatic. Alături de el, infectați cu COVID-19 au fost descoperiți și Adrian Mititelu junior, noul conducător al clubului, după ce tatăl său a fost arestat, antrenorii secunzi Adrian Filip și Ovidiu Dănănae, cât și doi jucători: stoperul Bradley Diallo şi fundaşul stânga Jeremy Huyghebaert.

Meciul Pandurii – ”FC U” Craiova este programat sâmbătă, de la ora 11:00, pe stadionul Municipal din Târgu Jiu și nu va fi televizat. Va fi primul joc din acest sezon în care echipa craioveană nu se vede la TV.

  • La meciul din 16-imile Cupei României, cu ASU Poli, jucătorii echipei U Craiova 1948 SA au intrat pe teren înainte de fluierul de start cu un banner special în care transmiteau încă de atunci ”La mulți ani” României, pentru ziua națională de 1 decembrie. Totodată, fiecare jucător a purtat un tricoul alb, imprimat cu steagul României cu emblema clubului în mijloc, cât și mesajul de ”La mulți ani”.

Foto: Ediție.ro

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/asu-poli-o-elimina-pe-fc-u-craiova-din-cupa-romaniei-dupa-un-meci-cu-arbitraj-absolut-dezastruos-care-a-influentat-rezultatul-19160128

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/valentin-david-siderat-de-arbitrajul-plin-de-greseli-al-lui-andrei-titii-din-fc-u-craiova-asu-poli-am-mai-jucat-fotbal-am-mai-antrenat-in-anumite-locuri-dar-asa-ceva-n-19160132

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/cupa-romaniei-16-imi-turris-oltul-sepsi-osk-e-primul-meci-al-zilei-de-la-ora-1100-csc-sanmartin-dunarea-calarasi-il-urmeaza-19159992

Mircea OGLINDOIU 01 Dec. 2020, 11:50 Liga 2
Pe aceeași temă