Adrian Mihalcea, antrenorul Dunării Călărași, a declarat în nenumărate rânduri, începând cu pregătirea de iarnă, că obiectivul echipei pentru restul sezonului aflat în desfășurare este formarea unui grup de jucători cu care în următorul campionat să țintească promovarea. Gruparea călărășeană s-a întărit serios în ultima campanie de transferuri, iar acum înregistrează rezultate mult mai bune ca în prima parte a sezonului. În cele șapte meciuri desfășurate în 2017, Dunărea a înregistrat trei victorii, trei egaluri și o înfrângere, pe moment aflăndu-se pe locul 10 în clasament, cu 35 de puncte acumulate.
Dacă unii jucători au impresionat deja sau au confirmat așteptările conducerii și sunt doriți și în ediția următoare a Ligii 2, în cazul altora aventura la Dunărea se va încheie la finalul campionatului. E și cazul atacantului Mircea Ștefan (31 ani), care nu va mai continua ca jucător la echipa călărășeană, anunță Sportul călărășean. Fiul fostului președinte al clubului a prins foarte rar lotul lui Adrian Mihalcea, în acest an nu a evoluat deloc, iar din vară își dorește să își înceapă cariera de antrenor, urmând să primească o grupă de juniori de la Dunărea Călărași. În pararele, Ștefan ar putea continua să joace în Liga a 5-a Călărași, acolo unde echipa Zarea Cuza Vodă îl așteaptă cu brațele deschise.
În acest sezon, Mircea Ștefan a evoluat pentru Dunărea în 11 meciuri, doar în 6 ca titular, și a înscris două goluri, cu Olimpia Satu Mare și ASU Poli. Sezonul trecut, atacantul a evoluat și mai puțin, în doar 6 meciuri, fără să înscrie vreun gol.
În altă ordine de idei, Dunărea Călărași dispută următorul meci de campionat duminică, 23 aprilie, de la ora 11:00, la Clinceni, cu Academica, în cadrul etapei a 30-a a Ligii 2.