UTA poate profita de convocarea lui Man la naționala României! Câți bani trebuie să încaseze arădenii de la FCSB dacă atacantul debutează oficial cu Suedia sau Feroe

Marius ANGHEL 18 Mar. 2019, 16:12 Diverse
UTA poate profita de convocarea lui Man la naționala României!** Câți bani trebuie să încaseze arădenii de la FCSB dacă atacantul debutează oficial cu Suedia sau Feroe

Ultima schimbare în lotul României făcută de selecționerul Cosmin Contra ar putea să-i aducă clubului UTA o sumă importantă de bani în cont. Fostul jucător al arădenilor Dennis Man (20 de ani) a fost chemat de la „tineret” la „naționala mare” pentru meciurile din preliminarii cu Suedia și Insulele Feroe, iar dacă va apuca să debuteze va activa o clauză pe care „Bătrâna Doamnă” o are în contractul din momentul vânzării atacantului la FCSB.

Dacă va intra pe teren în unul dintre meciurile cu Suedia sau Insulele Feroe, UTA va avea de primit 100 de mii de euro de la FCSB, ca parte a înțelegerii făcute de cele două cluburi în urma transferului perfectat în vara lui 2016. Atacantul a fost vândut la clubul bucureștean pentru 350 de mii de euro.

Man are deja două apariții în tricoul naționalei, cu Finlanda (2-0) și Suedia (1-0), însă ambele jocuri erau amical. Clauza în cauză e valabilă în situația în care e utilizat într-un meci oficial.

Dennis Man a fost convocat astăzi de Cosmin Contra pentru a-i lua locul lui Gheorghe Grozav, după ce jucătorul care evoluează în Ungaria a acuzat probleme musculare. În urma investigațiilor efectuate de stafful medical al echipei naționale s-a constatat că fotbalistul a suferit o leziune fibrilară la nivelul mușchilor adductori ai coapsei stângi. Astfel, Grozav nu va fi apt pentru cele două meciuri, dar va rămâne, totuși, în cantonamentul naționalei pentru continuarea tratamentului până la deplasarea echipei în Suedia.

De asemenea, întrucât Răzvan Marin și Paul Anton acuză unele probleme medicale, se va alătura lotului și mijlocașul Dan Nistor (Dinamo).

Primele două partide ale tricolorilor în preliminarii pentru calificarea la Campionatul European din 2020 sunt împotriva Suediei, în deplasare, pe 23 martie, ora 19:00, și contra Insulelor Feroe, la Cluj-Napoca, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, pe 26 martie, ora 21:45.

Lotul pentru aceste două partide este următorul:

portari: Ciprian Tătărușanu (FC Nantes, 57/0), Costel Pantilimon (Nottingham Forest, 27/0), Florin Niță (Sparta Praga, 2/0);
fundași: Cristian Manea (CFR Cluj, 7/1), Romario Benzar (FCSB, 14/0), Cristian Săpunaru (Kayserispor, 33/0), Ionuț Nedelcearu (FC Ufa, 3/0), Dragoș Grigore (Ludogoreț, 33/0), Cosmin Moți (Ludogoreț, 14/0), Cristian Ganea (Numancia, 5/0), Nicușor Bancu (U Craiova 1948 CS, 7/0);
mijlocași: Tudor Băluță (FC Viitorul, 3/0), Răzvan Marin (Standard Liege, 14/1), Paul Anton (Krylia Sovetov, 8/0), Alexandru Cicâldău (U Craiova 1948 CS, 3/0), Alexandru Chipciu (Sparta Praga, 40/5), Nicolae Stanciu (Al-Ahli, 28/10), Ianis Hagi (FC Viitorul, 1/0), Alexandru Mitriță (New York City FC, 6/0), Dennis Man (FCSB, 2/0), Ciprian Deac (CFR Cluj, 18/3), Dan Nistor (Dinamo, 0/0);
atacanți: George Pușcaș (Palermo, 4/1), Claudiu Keșeru (Ludogoreț, 29/7), Andrei Ivan (Rapid Viena, 6/0).

Marius ANGHEL 18 Mar. 2019, 16:12 Diverse
Pe aceeași temă