UTA își face planuri pentru noul sezon competițional, în care speră să fie în Liga 1, iar până să joace primul meci oficial din play-off-ul care decide promovatele, și-a anunțat viitorul sponsor principal. Părintele noului proiect UTA, Alexandru Meszar, a anunțat astăzi, 8 iulie, că Efbet îi va fi sponsor.
Meszar a anunțat, totodată, că ”Bătrâna Doamnă” are pentru prima dată în istoria da de 75 de ani un sponsor internațional, dar și că valoarea contractului obținută în urma acestui parteneriat este cea ”mai mare din istoria clubului”.
În acest sezon, UTA a avut pe piept, pe tricoul de joc, ”Primăria Arad”, principalul finanțator al clubului, și firma ”ShopConstruct by Rodspectra”.
”Chiar în condițiile astea grele, am sperat că am traversat, dar se pare că nu am traversat în totalitate perioada asta complicată, nu ne putem focusa doar pe această perioadă. Trebuie să privim înainte, cum privește și echipa noastră și stafful tehnic, așa a făcut și conducerea clubului, partea administrativă, care, spune eu și îi felicit, a muncit bine, pentru că pot să anunț că UTA are în premieră, de astăzi, un sponsor internațional pentru noul sezon competițional. Valoarea contractului pentru un sponsor de tricou, pe echipamentul de joc, este confidențială, dar pot să vă spun că este cea mai mare din istoria clubului. Este vorba despre Efbet, o firmă internațională de pariuri și jocuri de noroc online, cu cea mai mare mare cifră de afaceri pe această categorie din Bulgaria. Cel mai mult, la acest proiect, și la toate proiectele noastre de a atrage sponsori, a fost Dorin Stana. Datorită situației care este acum în România, în prezent, și în Europa, reprezentantul Efbet nu a putut să facă deplasarea. A dorit mult, dar nu a reușit și își cere scuze”, a anunțat Alexandru Meszar într-o conferință de presă.
UTA își asociază, astfel, imaginea, începând de astăzi, cu o casă de pariuri și de jocuri de noroc online lider pe piația din Bulgaria.
”Noul sponsor pe echipamentul de joc 2020-2021 este Efbet, care a semnat un parteneriat cu clubul nostru pe o perioadă care sperăm să devină cât mai îndelungată”, a spus și Dorin Stana, managerul sportiv al clubului UTA.
Ieri, 7 iulie, echipa arădeană anunța și un alt sponsor, compania Haș Trade, a arădeanului arădeanul Ioan Hașca. Societatea comercială este reprezentativă pe piața de distribuție a produselor alimentare în municipiul și județul Arad.
Imaginea noului sponsor al echipei UTA în România, Efbet, sunt fostul dinamovist Florentin Petre, acum antrenor la echipa din Liga 3 Dacia Unirea Brăila, și ”vedeta” showbiz Daniel Crudu.
https://www.youtube.com/watch?v=5oF0cqOP-Ao
https://liga2.prosport.ro/seria-1/uta-isi-scoate-fanii-in-oras-si-la-meciul-cu-turris-oltul-biletele-virtuale-pentru-jocul-cu-petrolul-se-vand-in-continuare-19138008
https://liga2.prosport.ro/seria-1/diverse/stadionul-francisc-neuman-la-ultimele-lucrari-inainte-de-finalizare-arena-din-arad-ar-putea-fi-predata-la-finalul-lunii-iulie-19138236
https://liga2.prosport.ro/seria-1/erik-lincar-o-vede-pe-uta-fara-presiune-inaintea-meciului-cu-turris-oltul-cu-greu-mai-poate-pierde-locul-1-antrenorul-mizeaza-pe-o-victorie-la-arad-si-nu-stie-de-ce-jocul-a-fost-pr-19138447