Fundașul dreapta al echipei CSM Rm. Vâlcea, Marius Tomozei va fi indisponibil circa o lună, după ce s-a accidentat în ultimul amical al alb-albaștrilor, la Slatina, cu FC Olt. „Am fost la doctorul de la Dinamo, Liviu Bătineanu, am o ruptură fibrilară și o pubalgie mai veche. Două săptămâni am repaus total, apoi o săptămână voi face recuperare, sper ca într-o lună să fiu din nou pe teren. Am ghinion, trebuie să stau o lună după ce am făcut o pregătire foarte bună. Sper ca echipa să fie unită și să facem o treabă bună” a spus Tomozei.
Pentru noul tehnician al CSM-ului, Constantin Schumacher, care va debuta mâine la Pitești pe banca alb-albaștrilor, jocul cu FC Argeș se anunță unul infernal. În condițiile unui lot și așa foarte subțire, au venit accidentările lui Tomozei, Gogoșoiu, Văduva și Vizitiu, care în mod cert vor lipsi mâine, în timp ce căpitanul Fl. Pârvu este și el incert.
Articol scris de Adi GEORGESCU