Convinși sâmbătă dimineața să intre pe teren cu Mureșul Deva,
elevii lui Vali Tița au decis să nu se mai prezinte la antrenamente
și ar putea să nu facă deplasarea la Covaci dacă nu-și vor primi
restanțele financiare.
„Înaintea partidei cu Deva am primit doar o jumătate de salariu.
Până la urmă, am intrat pe teren, dar, de comun acord, am stabilit
să nu mai venim la antrenamente până nu sunt achitate restanțele.
Sper ca mâine dimineață să găsim banii pe card și să ne reluăm
pregătirile. Deocamdată așteptăm, dar, fără să ne antrenăm, va fi
greu să câștigăm la Covaci”, a spus mijlocașul Costi
Gărgăli. Săptămâna trecută, jucătorii echipei severinene s-au
pregătit normal, dar nu și-au primit toate drepturile
financiare.
Ieri, președintele executiv Vasile Mănescu a plecat la
București, pentru a-i prezenta patronului Cristi Burci noua
situație financiară a clubului de la malul Dunării, după ce
fotbaliștii au refuzat să se antreneze și înaintea partidei de la
Cluj, din urmă cu patru etape.
articol scris de Mircea
OGLINDOIU