Recuperarea lui Dorin Semeghin decurge bine după teribila accidentare suferită în timpul partidei de campionat cu ACS Berceni, disputată pe stadionul Areni, pe data de 7 martie. La două luni și jumătate de la acel nefericit incident care-i putea fi fatal, căpitanul Rapidului a primit acceptul medicilor pentru a începe alergările ușoare.
„Doctorii mi-au transmis să nu mă obosesc, pentru a nu forța pancreasul, care a avut de suferit enorm în urma acelui șoc. Merg de două-trei ori pe săptămână și fac ture pe stadionul Areni, însă mă simt în continuare destul de slăbit. După operație am pierdut 10 kilograme, iar la fizicul meu asta înseamnă foarte mult. Ieri am șutat într-o minge și chiar mi s-a părut foarte grea. Încă sunt la regim alimentar, însă ușor ușor încep să mă pun pe picioare. Am reușit să pun la loc 3 kilograme, am 56 acum. Chiar dacă sunt nerăbdător să revin la forma fizică din trecut sunt conștient că nu trebuie să mă grăbesc, pentru că recuperarea trebuie să-și urmeze etapele ei”, a declarat Dorin Semeghin.
În condițiile în care starea sa de sănătate se va îmbunătăți conform previziunilor medicilor, „Seme” speră că va putea reveni pe gazon în maxim trei luni de zile.
Articol scris de Gabriel TODERAȘCU