Naționala under 18 a României a pierdut cu scorul de 1-2 al doilea amical desfășurat în această săptămână în Ungaria, contra reprezentativei similare a țării vecine. Jocul a avut loc joi, 18 martie, la două zile distanță după ce cele două selecționate remizau la scorul de 1-1 pe ”Balmazújváros Stadium”.
În amicalul retur din această săptămână dintre Ungaria U18 și România U18, desfășurat de la ora 11:00, la Debrecen, pe ”Nagyerdei Stadium”, maghiarii s-au impus cu 2-1, după ce la pauză au avut 2-0. Ungurii scriu că prima repriză le-a aparținut, iar a doua a fost mai bună pentru români, care puteau și egala.
În minutul 25, Damir Redzic a pătruns în stânga după ce i-a dat mingea printre picioare lui Botond Gergely (foto principal, cu nr. 6), a șutat la colțul scurt, portarul Mitrovic a respins în față, iar Szendrei Akos, scăpat din marcaj de Dan Sârbu, chiar căpitanul României, a înscris din plonjon din 6 metri, tot la colțul scurt.
Trei minute mai târziu, în 28, tot Damir Redzic a pătruns în careu, de această dată din dreapta, pe lângă același Botond Gergely, a centrat din 7 metri în partea opusă, iar Alexandru Pantea și-a dat autogol, din fața lui Akos Szendrei.
Pentru ”tricolori” golul a venit imediat după pauză, dintr-un penalty. În minutul 46, Adrian Niță (foto jos, jucătorul în picioare, în duel cu nr. 6 al ungurilor) a căzut în careu când Talpallo Noerbert a pus o mână pe el, iar arbitrul a dictat cu ușurință penalty. Lovitura de pedeapsă a fost executată în minutul 27 de Andreas Chirițoiu, pe centru, după ce portarul a plonjat în dreapta sa.
Ungaria U18: Mark Pataki – Janos Mayer, Aron Alaxai, Akos Debreceni – Norbert Talpallo (Ferenc Szin 63), Agoston Benyei (Patrik Tarjan 83), Peter Kovesdi (Oliver Nagy 64), Artur Horvath (Tamas Kispal 73), Mark Helembai (cpt.) – Akos Szendrei (Zsomor Bakos 73), Damir Redzic (Milan Erdei 86)
Antrenor: Krisztian Timar
România U18: Aleksander Mitrovic – Alexandru Pantea, Gabriel Dănuleasa (Fabrizio Constantin 74), Botond Gergely, Bogdan Lazăr (Marius Ciobanu-Vanghele 36) – Dan Sârbu (cpt.)(Alex Trifan 55), Andrei Pandele (Aurelian Ciuciulete 36) – Adrian Niță (Ionuţ Zaharia 88), Rareş Ilie (Roberto Mălăele 74), Ștefan Bodişteanu (Claudiu Negoescu 46) – Andreas Chiriţoiu (Demetris Cristodulo 74)
Antrenor: Adrian Văsâi
https://www.youtube.com/watch?v=iB5_hXbpHRA
https://www.youtube.com/watch?v=cSioetODydE
portari: Aleksander Mitrovic (Dinamo), Marius Aldescu (Pandurii);
fundași: Bogdan Lazăr (Viitorul Constanţa), Alexandru Pantea (FCSB), Dan Sârbu (Viitorul Constanța), Gergely Botond (FK Csikszereda), Gabriel Dănuleasa (Viitorul Constanța), Fabrizio Constantin (Unirea Bascov), Sergiu Pîrvulescu (SCM Gloria Buzău), Luca Ciontea (FCSB), Alex Trifan (FCSB);
mijlocași: Andrei Pandele (FCSB), Aurelian Ciuciulete (FCSB), Marius Ciobanu-Vanghele (Unirea Slobozia), Adrian Niță (FCSB), Ștefan Bodişteanu (Viitorul Constanţa), Roberto Mălăele (Viitorul Constanţa), Claudiu Negoescu (UTA Arad), Rareş Ilie (Rapid), Ionuţ Zaharia (AFC Astra);
atacanți: Andreas Chiriţoiu (FCSB), Demetris Cristodulo (CSM Reșița).
Foto și video: MLSZ.hu
https://liga2.prosport.ro/seria-1/diverse/romania-u18-a-remizat-in-primul-amical-cu-ungaria-u18-cu-un-gol-marcat-de-rapidistul-rares-ilie-dupa-un-un-doi-cu-un-alt-jucator-convocat-din-liga-2-video-19174902