Fotbaliștii formației CSMS Iași, împreună cu președintele Florin Prunea, „secundul” Gică Mihali și cu mai mulți oficiali ai clubului din Copou au împărțit, astăzi, flori și mărțișoare doamnelor și domnișoarelor, în Piața Unirii din Iași. Timp de o jumătate de oră, elevii lui Ionuț Popa le-au oferit tuturor reprezentantelor sexului frumos câte un simbol al primăverii, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii. Pe lângă flori și mărțișoare, sărbătoritele le-au smuls jucătorilor și promisiunea că în sezonul viitor echipa va juca în prima ligă.
„Eu nu sunt o fană a fotbalului, dar soțul este un împătimit. Nu ratează niciun meci. Apreciez acest gest și o să-i transmit soțului că jucătorii au promis să ducă echipa în prima ligă”, a spus o doamnă trecută de 50 de ani.
Cele mai tinere dintre sărbătorite nu au scăpat prilejul de a se fotografia cu Onofraș și compania, iar unele fane mai pătimașe le-au smuls chiar și un sărut jucătorilor.
„Sunt suporteră a echipei și sper să promoveze, iar la anul să vedem meciuri din prima ligă la Iași”, a preciza Claudia, o studentă în vârstă de 22 de ani, aceasta fiind completată de o colegă: „E un gest frumos. Orice domnișoară dorește să primească o floare de ziua ei. Le urez succes băieților și le doresc să promoveze”.
Jucătorii au venit în Piața Unirii însoțiți și de un coșar, convinși că acesta le va purta noroc în lupta pentru promovare.
Florin Prunea: „Sunt plăcut surprins, echipa are multe admiratoare”
Pe lângă jucători, președintele executiv al lui CSMS Iași, Florin Prunea, s-a bucurat de atenția celor prezenți în Piața Unirii. Fostul internațional nu a fost remarcat doar de tinere, ci și de fanii echipei, care i-au strâns mâna și i-au urat bun venit la Iași și succes în fruntea clubului din Copou.
„E o zi importantă pentru toate doamnele și domnișoarele, dar și pentru noi, bărbații. Cu toții avem prietene, soții, fete acasă și trebuie să le sărbătorim. Mă bucur că acțiunea noastră a avut succes și chiar am remarcat că echipa are multe suportere. Fanelor noastre le transmitem că le așteptăm la meciuri și le promitem că vom da totul pentru promovare, iar în sezonul viitor le așteptăm la Liga I”, a declarat președintele Florin Prunea.
„Este un gest simbolic din partea noastră și sperăm să le oferim un strop de bucurie doamneor și domnișoarelor. Le așteptăm la meciuri și sperăm să ne susțină în tentativa noastră de a reveni în Liga I”, a adăugat și Marius Onofraș, cel mai galonat jucător din lotul Iașiului.
Pe lângă fotbaliști și președintele Prunea, la acțiunea din Piața Unirii au mai participat secundul lui Ionuț Popa, Gică Mihali, fosta mare glorie a Politehnicii, Vasile Simionaș, fratele lui Daniel Pancu, Ovidiu Pancu, dar și alți oficiali.
articol scris de Narcis Pohoață