Până să-și reia antrenamentele, Petrolul și-a redeschis magazinul oficial și comercializează măști de protecție cu însemnele clubului

18 May. 2020, 15:06 Diverse
Până să-și reia antrenamentele, Petrolul și-a redeschis magazinul oficial și comercializează măști de protecție cu însemnele clubului

După perioadă de două luni în care în România a fost Stare de Urgență din cauza pandemiei de COVID-19, iar competițiile sportive și activitatea cluburilor au fost suspendate, acum, odată cu intrarea în Starea de Alertă, lucrurile au început să-și revină ușor – ușor la normal. Echipele de fotbal revin la antrenamente, iar, printre altele, își deschid și magazinele oficiale, pentru comercializarea produselor cu însemnele clubului. Banii strânși de la fani sunt benefici în această situație în care veniturile aproape că n-au existat.

Petrolul, de exemplu, a anunțat că va avea reunirea pe 25 mai și, după testarea pentru SARS-CoV-2, își va ține jucătorii în cantonament cel puțin două săptămâni. În privința magazinului oficial de la stadionul ”Ilie Oană”, clubul ploieștean a luat decizia de a-l redeschide din acest moment. Decizia a fost comunicată prin intermediul paginii oficiale de Facebook, unde au fost prezentate și cele mai noi produse inscripționate cu însemnele Petrolului.

”Lupii” vor comercializa către fanii clubului măști de protecție, devenite obligatorii în această perioadă în care virusul SARS-CoV-2 încă amenință populația și ia vieți în fiecare zi. Prețul unei astfel de măști, galbenă sau albastră, este de 11 lei, iar cea neagră este de 20 de lei.

De la 15 mai, România a trecut de la Starea de Urgență la Starea de Alertă ca urmare a pandemiei de COVID-19, care în țara noastră a infectat, până acum, la ora publicării acestui articol, 17.036 de persoane și a dus la decesul a 1.107. Purtarea măștii medicale în spațiile închise, publice, este obligatorie.

Petrolul Ploiești se alătură, astfel, cluburilor ASU Politehnica Timișoara, Universitatea Cluj și UTA Arad în acest demers de a furniza suporterilor măști de protecție împotriva COVID-19. Magazinul oficial al Petrolului a fost redeschis astăzi, 18 mai, și funcționează după următorul program: luni – vineri între 10:00 – 18:00 și sâmbătă între orele 10:00 – 12:00.

18 May. 2020, 15:06 Diverse
Pe aceeași temă