O femeie de 90 de ani, cea mai în vârstă suporteră a Farului: „Mi-e drag să-i văd pe jucători”

Marius ANGHEL 19 Mar. 2014, 14:52 Diverse

Suporterii fideli ai „marinarilor”, care nu ratează niciuna dintre partidele de pe teren propriu ale jucătorilor constănțeni, s-au obișnuit să dea ochii la tribuna întâi a stadionului „Farul” cu Maria Petre, probabil cea mai în vârstă persoană care vine regulat la meci
 
În vârstă de 90 de ani, bătrâna locuiește în imediata vecinătate a stadionului și este prezentă aproape la fiecare partidă jucată acasă de fariști. Femeia nu este microbistă, venind în tribună doar ca să-și mai omoare timpul, să iasă puțin la aer. Nu-i cunoaște pe jucători, golurile înscrise de Ivanovici și compania nu-i aduc o bucurie deosebită, dar spune că, de când tot vine pe „Farul”, a prins drag de fotbaliști, iar scurgerea minutelor nu o plictisește. Stă tot meciul. Când se termină partida, abia atunci pleacă și ea acasă.
 
Maria Petre împlinește în luna noiembrie a acestui an venerabila etate de 91 de ani, dar vârsta și sănătatea șubredă nu o împiedică să vină la meciurile Farului. Locuiește pe o străduță care dă exact în Primăverii, strada care trece prin fața stadionului „Farul”, iar casa ei este amplasată foarte aproape de arenă. Astfel că nu-i ia mult să ajungă la meci, chiar dacă se deplasează greu, folosind un baston. Prezența pe stadion, la meciurile Farului, i-a intrat în obișnuință, face parte acum din viața sa. Merge ca să mai schimbe aerul și să mai vadă lumea.

„Mi-e drag să-i văd pe jucători. Nu-i știu după nume, nu-i cunosc, dar nu mă plictisesc la meciuri. Unde să mă duc în altă parte, la film? Ajung pe stadion când pot, când mă țin picioarele. De regulă, în repriza a doua. Cu ceva timp în urmă, se jucau partide și seara, dar la ele nu pot să ajung”, spune bătrâna, care se numără printre ultimele persoane ce ies din stadion, la finele partidelor.

Meci de meci, are locul ei stabilit, undeva la tribuna întâi, în stânga tribunei oficiale. Stă lângă poarta de acces în acest sector ori pe primul rând de sus. Nu coboară pe alte rânduri, că îi e greu și se teme să nu cadă.

La partidele de acasă ale Farului, în stadion intră, pe lângă bătrână, și fiul acesteia, Haralambie Coadă, în vârstă de 67 de ani. Însă el nu stă alături de mama sa, ci merge la altă tribună. Bărbatului i se spune mai mult Hari, iar pasele, golurile și vuietul tribunei fariste îi răscolesc amintirile, ducându-l cu zeci de ani în urmă, pe când juca și el fotbal, la Năvodari.
 
Au venit la Constanța de la Mahmudia

Maria Petre și fiul ei au o poveste interesantă de viață. Nu sunt din Constanța, ci din Tulcea, de la Mahmudia. Hari s-a născut în anul 1947 și a venit în județul Constanța pe când avea trei ani, adus de mama sa, care ajunsese pe litoral cu câțiva ani mai devreme. „Am fost o fată chinuită. Am cosit, am arat, am semănat. Așa erau atunci vremurile. Am venit de la Mahmudia la Techirghiol, ca să lucrez la o grădină. Apoi m-am mutat la canal, la șantierul numărul 11 de la Ovidiu, unde m-am angajat la carieră. Încărcam și împingeam la vagonet. La Ovidiu l-am dat la grădiniță pe Hari. Am mai fost apoi la Sat Mamaia, unde aveam o verișoară. Stăteam cu chirie și munceam la o grădină, dar am îngrijit și un bătrân. Ultimii doi ani până la ieșirea la pensie mi i-am petrecut ca femeie de serviciu la Centrul mecanic de la Năvodari, acolo unde a lucrat și Hari. Pe atunci, femeile ieșeau la pensie la 57 de ani”, povestește bătrâna.

Maria Petre locuiește în casa de lângă stadionul „Farul” împreună cu fiul ei. Haralambie Coadă s-a confruntat cu mai mulți ani în urmă cu probleme mari de sănătate, de pe urma cărora s-a ales cu dificultăți la vorbire, iar partea dreaptă a corpului i-a fost afectată de o paralizie parțială. Se deplasează cu greutate, dar s-a împăcat cu soarta. E jovial, se plimbă mult prin cartier, iar o parte din timp și-l petrece pe trotuarul din fața stadionului „Farul”, unde are un scăunel.

În afară de meciurile de fotbal, merge și la cele de rugby, de pe stadionul „Mihai Naca”, aflat lângă arena de fotbal. Hari e microbist înrăit și îi pare rău că Farul nu mai „luminează” ca altădată, ca în vremurile lui Antonescu, Tufan, Kallo sau Iancu. Jucători mari, pe care îi cunoștea ca pe buzunarele sale. Generația actuală nu se mai ridică la nivelul legendelor. Hari are habar de fotbal, întrucât a jucat și el, la o echipă de ligă inferioară din Năvodari, acolo unde a locuit mai mulți ani.

În 1967, a terminat Școala Profesională de Mecanici Agricoli Nazarcea. Are și acum acasă tabloul de absolvire, cu toți colegii și profesorii, așa cum se făceau pe timpuri. A lucrat și ca sudor și se mândrește că, așa greu cum îi e, a lucrat, cu mâna lui, la gardul casei în care stă lângă stadionul „Farul”.

Sursa: Ziua de Constanța

Marius ANGHEL 19 Mar. 2014, 14:52 Diverse
Pe aceeași temă