„Nu avem restanțe financiare, jucătorii sunt datori față de noi”

Marius ANGHEL 16 Nov. 2010, 13:58 Diverse

Președintele executiv al clubului ACSM U Poli Iași, Grigore
Sichitiu, a declarat că gruparea din dealul Copoului nu are
restanțe financiare față de jucători și consideră că fotbaliștii
sunt datori, fiind nemulțumit de jocul echipei.

„Mai sunt trei partide de disputat, iar noi trebuie să
câștigăm tot până la finalul turului. Doar așa putem să ne păstrăm
în apropierea locurilor ce permit promovarea în Liga I. Mai sunt
multe etape de jucat și eu cred că putem spera în continuare că ne
vom atinge obiectivul propus. Nu avem o situație financiară
extraordinară, însă nici datorii față de jucători. În schimb, jocul
echipei nu este așa cum ne dorim, iar jucătorii au rămas datori
față de noi”
, a spus Sichitiu.

Oficialul formației ieșene a mai adăugat că speră ca în retur
lucrurile să stea altfel: „Cu o pregătire bună făcută
în iarnă și cu câteva achiziții, eu cred că această echipă va arăta
altfel în retur. S-a văzut în meciurile jucate până acum că nu avem
fotbaliști care să poată decidă soarta unui meci. Când evoluăm în
compania unor echipe modeste, ai nevoie de un lider în teren, care
să strângă echipa în jurul lui. Noi nu am avut așa ceva în
meciurile din deplasare și tocmai de aceea am luat doar un singur
punct în șase meciuri jucate afară”
.

sursa: Mediafax

Marius ANGHEL 16 Nov. 2010, 13:58 Diverse
Pe aceeași temă