Mureșul Deva ar putea rămâne fără sponsor

15 Jun. 2010, 11:14 Diverse
Mureșul Deva** ar putea rămâne fără sponsor

Jucătorii Mureșului Deva au plecat în vacanță de vineri, cu o zi
înainte de ultima etapă. Când au aflat că nu vor juca cu FC Argeș,
devenii au plecat acasă. De revenit, nu se știe când vor reveni,
câți vor reveni sau dacă vor mai avea unde să revină. Cel puțin
două săptămâni vor avea fotbaliștii vacanță, dar programul de
pregătire nu este făcut.

Jucătorii au plecat în vacanță, dar au fost lăsați în ceață când
a venit vorba de data la care trebuie să se prezinte la
pregătiri.

„Vor fi contactați telefonic când să se prezinte.
Vom avea destui jucători la reunire, cred că vor fi cel puțin 20 de
fotbaliști. Le expiră împrumuturile lui Dârvaru, Lintaru, Elod
Vajda, mai avem și câțiva jucători împrumutați la Simeria. Vor fi
multe echipe care vor miza pe jucători tineri, plus că vreo trei
sau patru echipe nu vor mai avea posibilitatea financiară să
continue în Liga a II-a. Sunt orașe foarte mari, gen Bacău sau
Constanța, care au cedat”
, a spus antrenorul Gheorghe
Barbu.

Acesta nu este sigur că va continua la Mureșul, unde a antrenat
în ultimii patru ani. „Nu se știe nimic sigur.
Deocamdată, nu mi s-a spus nimic. Încă mai am mașina de serviciu,
apartamentul și toate lucrurile la Deva. Am făcut greșeala de a
miza pe jucători cu mare experiență, dar pe care i-am adus pentru
câteva luni. Și cu toate astea, am retrogradat. Sperăm să se
clarifice situația la club și să se deblocheze și banii de la
Consiliul Local”
, a mai declarat Gheorghe Barbu.

Există și varianta ca din vară clubul de fotbal să nu mai aibă
susținerea celor de la Agrocompany, situație în care aproape sigur
că Mureșului îi va fi extrem de greu să reziste, fie și în Liga a
III-a. Dacă va mai rămâne la Deva, Gheorghe Barbu este tentat să
înceapă o reconstrucție, mai ales că în Liga a III-a a fost
introdusă regula ca fiecare echipă trebuie să aibă în teren minim
trei jucători sub vârsta de 21 de ani. Însă, cum nu există un buget
sau o situație clară a viitorului clubului, totul pare doar un plan
cu bătaie foarte lungă.

„Cei de la Râmnicu Vâlcea și-au anunțat jucătorii să
își caute echipe la care să joace. Când vor începe, dacă vor
începe, vor fi fotbaliști foarte tineri și juniori. Sunt formații
unde sunt contracte mari neachitate. La Turda și la Lupeni sunt
astfel de situații”
, a afirmat tehnicianul
Mureșului.

articol scris de Loredana
Juglea

15 Jun. 2010, 11:14 Diverse
Pe aceeași temă