Ministrul Sportului, Eduard Novak, a prezentat, luni, la Iași, ”Strategia Națională pentru Sport”, un proiect prin care se dorește ”revoluționarea” sportului autohton în următorii 15-20 de ani.
Evenimentul a avut loc la Primăria Iași și a reunit în sală, pe lângă reprezentanții ministerului și ai municipalității, mai mulți oameni de sport de pe plan local.
Ministrul Eduard Novak a început prin a sublinia ceea ce știm cu toții, și anume declinul sportului românesc în ultimele decenii. Totodată Novak a precizat că în sportul românesc sunt foarte mulți bani, contrar celor spuse de unele voci care găsesc în acest lucru o cauză a insucceselor.
”Sunt aici, la Iași, deoarece văd un mare potențial în primul rând în sportul românesc și în Iași în mod special. Este un județ mare, o localitate importantă. Cea mai importantă din Moldova, care ar putea da foarte multe beneficii sportului și sportivilor. Ca să faci sport, nu ajunge doar să faci antrenamente, să fii cel mai bun. Trebuie să fii om, să fii educat, civilizat, iar pe partea de educație și cultură Iașiul poate veni cu un plus valoare.
Am venit să prezentăm prima Strategie Națională pentru Sport a României, prin care ne dorim să dăm o direcție sportului românesc. Consider că în 23 de ani sportul românesc a pierdut foarte mult, de la 24 de medalii câștigate la Sydney, în 8 sporturi, am ajuns la doar 4 medalii în 2 sporturi, anul trecut. Aceste cifre au foarte multe cauze. Nu sunt doar așa, cum spun unii, că nu sunt bani în sport sau că nu vin copiii la sport. Sunt bani în sport, foarte mulți bani, copiii vor să vină la sport, dar trebuie să găsim soluția și sistemul pentru a aranja aceste lucruri, astfel încât să funcționeze. Vreau să creăm un sistem prin care bugetul investit de stat în sport să aibă niște beneficii”, a declarat ministrul Sportului.
Ministrul a mai spus că Strategia Națională propusă spre dezbatere publică ar trebui să fie Biblia sportului românesc în următorii 10 ani. În opinia sa, proiectul său ar trebui să devină prioritate națională pentru orice guvern.
”Cel mai important este ca acest document să fie aprobat de Guvern, să fie un pact politic și tot ce înseamnă sport să fie prioritate națională. Ne dorim ca această Strategie Națională să fie Biblia sportului românesc în următorii 10 ani. Pasul următor este direcția pentru dezvoltarea sportului, să ne decidem cu care sporturi vrem să defilăm peste 15-20 de ani. Asta înseamnă prioritizarea sportului. Avem 70 de federații, este imposibil să le dezvolți. Dar dacă noi decidem că vrem să dezvoltăm 15 sporturi, atunci timp de 10-20 de ani vom investi în aceste discipline și vom crea toate programele noastre pentru dezvoltarea acestor sporturi”, a mai spus Novak.
Ministrul Sportului a pus pe tapet și problema antrenorilor. În opinia sa, lipsa specializărilor tehnicienilor reprezintă una dintre cauzele declinului sportului românesc.
”Problema actuală este că nu avem antrenori. De ce? Pentru că sistemul actual nu obligă niciun antrenor să se specializeze, să fie actualizat la cunoștințele din 2023. Toate sporturile aduc antrenori de afară. De ce? Antrenorii noștri erau buni acum 20-30 de ani, dar sportul a evoluat foarte mult și dacă nu ținem pasul cu acest trend, normal că nu mai suntem competitivi. Sistem de specializare a antrenorilor nu există. Oricine termină astăzi un curs de specializare, săptămâna următoare poate să devină antrenor de lot național. Cum așa? Trebuie creat un sistem în care antrenorii trebuie să evolueze, să meargă la cursuri, să ia puncte. Un sistem similar celor din Educație sau Sănătate”, a concluzionat ministrul Novak.
La rândul său, primarul Iașiului, Mihai Chirica, a subliniat că sportul românesc are nevoie de o strategie pe termen lung precum cea prezentată de ministrul Novak.
”În ultimii 30 de ani sportul românesc a decăzut până la un nivel greu de crezut și de acceptat. Nu mai contăm deloc ori aproape deloc în sporturi în care altădată am dat lumii legende, precum gimnastica feminină, handbalul masculin ori voleiul masculin.
La fotbal consemnăm rezultate din în ce mai rușinoase cu fiecare an care trece. Ne înving țări cu populații insignifiante și unde fotbalul se practică deseori la nivel de amatori.
S-a spus că ne lipsește o strategie națională, dar mai important este să urmărești cu tenacitate niște obiective foarte clare, să răsplătești cum trebuie performanțele și, mai ales, să îi penalizezi sau chiar să îi înlături din funcțiile importante pe cei incapabili să producă rezultate.
Este nevoie de conducători, de investiții masive în bazele sportive, dar și de viziune pe termen lung. Nu trebuie să inventăm roata, este suficient să ne inspirăm de la statele cu rezultate excepționale în sport”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Cum era de așteptat, strategia gândită de Ministerul Sportului a stârnit și reacții negative, în special din partea reprezentanților sporturilor care nu figurează pe lista de priorități.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/meciul-fc-brasov-poli-iasi-facut-praf-de-arbitrul-vladimir-nagy-centralul-din-alba-a-luat-mai-multe-decizii-eronate-care-au-scandalizat-ambele-formatii-principalele-faze-incrim-19253804
https://liga2.prosport.ro/seria-1/stadionul-lego-din-timisoara-are-pentru-prima-data-oferte-intre-firmele-interesate-este-si-cea-care-a-taraganat-constructia-noii-arene-din-arad-19251885
https://liga2.prosport.ro/seria-1/poli-timisoara-buna-de-plata-dupa-scandalul-de-la-finalul-meciului-cu-minaur-baia-mare-alb-violetii-nu-au-reusit-sa-joace-niciun-amical-in-weekendul-liber-desi-ar-fi-dorit-19254268