Marcu a reclamat UTA la Federație, dar și în Instanță

Marius ANGHEL 12 Feb. 2014, 16:42 Diverse
Marcu a reclamat UTA** la Federație, dar și în Instanță

Deși mai dă bani numai de semințe la gruparea din Calea Aurel Vlaicu, Adrian Marțian nu uită să dea comenzi. Una dintre ele l-a vizat pe Alin Marcu, fotbalist înștiințat că nu mai face parte din planurile echipei mari și a fost trimis să se antreneze cu grupa de juniori republicani A. Mai mult, angajatele cantinei clubului au fost amenințate cu concedierea dacă îl vor mai servi și pe fotbalistul de bandă dreaptă, același lucru fiind valabil și pentru Iulian Tecsi,  jucător și pus și el pe linie moartă.

Cei doi utiști au respectat programul, s-au antrenat la începutul acestei săptămâni sub comanda lui Sandu Gaica, însă Marțian, în stilu-i caracteristic nu s-a ținut de cuvânt. Dejeanul ar fi trebuit să încheie conturile cu Marcu și Tecsi, asta presupunând că ar fi trebuit să scoată din buzunar în jur de 3000 de euro. Cum „prietenul lui Mutu” nu le-a achitat nici măcar fotbaliștilor pe care ar dori să se bazeze în primăvară restanțele pe luna octombrie, e de la sine înțeles că „disponibilizații” au fost puși în așteptare.

Însă, cel puțin Marcu nu mai crede în balivernele pseudo patronului. „Am discutat deja cu un avocat și am decis să-mi depun memoriu la Federație, dar să ne adresăm și Instanței de Judecată, Finanțelor și administratorului judiciar. Am înțeles că așa e procedura. Probabil, în Instanță, pe 6 martie se va judeca și cazul meu, așa că nu e mai mult. Cum am stat 4-5 luni fără bani, încă două săptămâni nu mor. Cu siguranță mi se va da dreptate. Îmi pare rău că la mijloc e clubul UTA, nu mi-aș fi dorit să-i fac rău…”, a declarat fostul optar al „textiliștilor”.

Marcu a intrat în „colimatorul” lui Adrian Marțian după prima repriză a meciului cu Olimpia Satu Mare, atunci fiind autorul singurului gol al arădenilor, de la punctul cu var. De atunci, adică de la începutul lunii octombrie, dejeanul s-a străduit să scape de fostul fotbalist al Naționalului, însă acum a crezut că e momentul potrivit. Fiindcă nu-l cunoaște prea bine, iar în amicale nu s-a remarcat în mod deosebit, Adrian Falub nu a avut nimic de obiectat, așa că fotbalistul de  26 de ani a ajuns pe „bară”. Numai că, dacă nu va fi plătit, UTA nu va fi programată în campionat, iar lui Marțian s-ar putea să nu-i pese din nou, așa cum s-a întâmplat înaintea meciurilor cu FC Bihor și ASA Târgu Mureș.

Sursa: Sport Arad

Marius ANGHEL 12 Feb. 2014, 16:42 Diverse
Pe aceeași temă