În sfârșit

06 Sep. 2010, 18:26 Diverse

„Prahova Muntenia” a încheiat onorabil turneul din Ungaria,
chiar dacă obiectivul propus, calificarea în faza următoare a
competiției „Cupa Regiunilor” este ratat. Părerea de rău este cu
atât mai mare cu cât, la unison, toate grupările participante au
apreciat jocul elevilor lui Decu Crângașu și Dorinel Beznea drept
„cel mai plăcut ochiului”, impresie artistică, însă, care nu
contează în clasamentul final, unde prahovenii au încheiat pe
poziția a treia.

Contra armenilor, în ultimul joc din grupă, „Prahova – Muntenia”
a avut o superioritate clară, dovedită de statisticile UEFA,
într-un meci care a fost „pe viață și pe moarte”, mai ales din
punctul armenilor de vedere, aceștia dorind, ca și românii, să
evite ultimul loc. De a un caăt la altul însă, Stoian, Bărăgan,
Militaru, Vane și colegii lor au fst net superiori, scorul final
find unul just, 3-1 pentru prahoveni, tate golurile fiind marcate
în a doua repriză. A înscris, mai întâi, Stian, cu capul, din 6
metri (min. 64), apoi Vane a făcut 2-0, în min. 68, cu un șut din
careu, după o pasă a aceuiași Stoian, căpitanul echipei, pentru ca
nou-intratl Stroe să facă 3-0, tot el fiind cel faultat, în min.
78. Pe final, la chiar ultima fază a meciului, armenii au
beneficiat și ei de un penalty, la un fault comis de Matei, și
Karapetyan a stabilit scorul final, 3-1.

„Invazie” de galbene și roșii

Statistica partidei de sâmbătă seară, de la Buk, arată ardoarea cu
care au jucat armenii, aceștia primind 8 cartonașe galbene și unul
roșu, în timp ce, românii au încasat doar două, prin Bărăgan și
Stroe, acesta din urmă, ca rezervă, înainte de a intra în teren,
pentru că s-a bucurat la golul lui Stoian, ieșind din spațiul
tehnic! La ocazii de poartă a fost 11-2 pentru prahoveni, care au
avut și 12 cornere, față de unul singur al armenilor. Ai noștrii au
făcut doar 16 faulturi, față de 23, adversarii, și nu au fost
surprinși, nici măcar o dată, în poziție de offside!


Militaru la spital

Turneul din Ungaria era să se încheie prost pentru unul dintre
jucătorii de la Avntul Măneciu, fundaul dreapta Ulian Militaru
ajungând la spital, după ce a avut probleme ser ioase pe finald e
meci. Acesta a căut rău, la un duel cu un adversary, a suferit un
stop cardiorespirator, iar duă câteva minute, când a reintrat în
teren, I s-a făcut rău, fiind transportat la spital, pentru
investigații. Jucătorul și-a revenit acolo, dar va rămâne sub
observație medicală, în România.

De remarcat și că, grupa a fost câștigată de Israel, care a
învins Ungaria cu 1-0

Pentru România au evoluat următorii jucători, în meciul cu
Malatia: Șandru – Militaru, Ghiță, Matei, Bădicu – Bărăgan – Cernea
(67 Stroe), Cârstocea (82 Dobrescu), Stoian (cpt), Stanciu (53 M.
Mihai) – Vane.

articol scris de Marian DIMA

06 Sep. 2010, 18:26 Diverse
Pe aceeași temă