FC Drobeta – Universitatea Craiova va inaugura „Municipalul” severinean

25 Nov. 2009, 15:11 Diverse

Intrat într-un amplu proces de modernizare încă din toamna
anului trecut, stadionul „Municipal” din Dr. Tr. Severin va fi
inaugurat de Ziua Națională a României, cu amicalul FC Drobeta –
Universitatea Craiova.

În prezent, arena de la malul Dunării are aproximativ 24.000 de
scaune de plastic, distribuite uniform pe cele 24 de rânduri ale
„ovalului” construit în anii 70.

„De ziua noastră, a românilor, pe 1 decembrie, la
ora 13, inaugurăm această frumoasă arenă. Intrarea va fi
gratuită”
, a spus primarul Constantin Gherghe, în
speranța că spectatorii vor umple stadionul pentru reabilitarea
căruia s-au alocat, de la bugetul local, aproape patru milioane de
euro.

Inițial, meciul inaugural fusese stabilit pe 15 noiembrie, între
Universitatea Craiova și Dinamo București, însă programul aglomerat
al celor două prim – divizionare a amânat evenimentul. Cum Dinamo
joacă pe 2 decembrie în Europa League, cu Strum Graz, FC Drobeta a
ajuns să dispute meciul de deschidere.

Articol scris de: Mircea
OGLINDOIU

25 Nov. 2009, 15:11 Diverse
Pe aceeași temă