Dumitru Copil încheie cel mai bun an din carieră cu un „DA” din partea alesei inimii lui | VIDEO

Marius ANGHEL 25 Dec. 2015, 23:59 Diverse

Plecat la 16 ani în fotbalul britanic, la Hearts, Dumitru Copil revenea după 11 luni acasă fiindcă nu a primit șanse la prima echipă  a scoțienilor. La acea vreme era considerat noul Hagi și era plasat pe locul 16 într-un top al celor mai buni 50 de tineri fotbaliști ai lumii, peste Mata, Kroos sau Walcott. Deși a fost curtat cu insistență de prim-divizionarele Dinamo și Gloria Bistrița, talentatul mijlocaș avea să joace doar în Liga a 3-a, la Gloria Arad, după care a mai avut scurte aventuri în eșalonul secund la UTA și FC Bihor. Divizia C l-a „acaparat” din nou prin Jiul Petroșani, Șoimii Pâncota și CS Ineu, iar proiectul noii echipe fanion a Aradului l-a obligat să coboare până în Liga a 4-a.

A promovat cu UTA doi ani consecutivi, iar 2015 poate fi considerat cel mai bun an din cariera sa. A jucat constant în returul Ligii 3-a, mai precis în 9 partide în care a marcat și două goluri, pentru ca în prima parte a prezentei stagiuni să fie una dintre surprizele plăcute ale „alb-roșiilor. Asta vine și în contextul în care, în vară, fotbalistul de 24 de ani a ales să joace pentru o formație de ligă inferioară din Austria, dar niște probleme personale, legate de starea de sănătate a tatălui său, l-au readus de urgență acasă. Pierduse pregătirea de vară, dar și-a recâștigat rapid un loc în echipă, a fost util în multe din partidele toamnei, în care a și reușit să marcheze două goluri.

Tot în urmă cu 6 luni, „Mitruț” începea o frumoasă poveste de dragoste cu Elena, cea care a fost nelipsită de la partidele UTA-ei pe teren propriu toată toamna. Aseară, în ajunul Crăciunului, fotbalistul i-a cerut mâna alesei inimii lui, declarându-și sentimentele în versuri.  Printre lacrimi și îmbrățișări, Elena a spus „DA”, cei doi oficializând – astfel – logodna.

Momentul video cu cererea în căsătorie a utistului îl puteți vedea apăsând aici

Text și foto: Sport Arad

Marius ANGHEL 25 Dec. 2015, 23:59 Diverse
Pe aceeași temă