Demiterea lui Pancu îl lasă impasibil pe Daniel Niculae: „I-am spus că va rămâne în afara proiectului.” Prietenia dintre cei doi rapidiști e spulberată

14 Mar. 2020, 10:50 Diverse

Daniel Niculae (37 de ani) și Daniel Pancu (42 de ani) au fost mulți ani colegi de echipă, prieteni, iar în 2017 au contribuit la proiectul „noul Rapid”, emblematic club la care au făcut istorie și care intrase în faliment în 2016. Acum doi ani, Niculae a părăsit gruparea giuleșteană care își dorea să promoveze an de an până în prima ligă. Nici până acum nu a vrut să spună motivul pentru care a luat această decizie, dar a dat de înțeles că unul dintre cei care l-au nemulțumit a fost chiar Pancu. Acum, după ce Daniel Pancu a fost demis de la Rapid din funcția de antrenor, Niculae i-a adus aminte de discuția pe care au avut-o în momentul rupturii dintre ei.

„Din păcate, vorbele mele s-au adeverit. La un moment dat, i-am spus că va rămâne în afara proiectului”, a declarat Daniel Niculae, la DigiSport.

Niculae nu a fost surprins că Rapid l-a dat afară pe Pancu. Este convins că fostul său coleg avea de mult timp soarta pecetluită. „S-a mai vorbit de demiterea lui. Cred că este a patra oară… Eu cred că a fost așteptat. Noi am avut o legătură strânsă cu fanii și nu era normal să se întâmple așa ceva. Sunt convins că suferă. Este la început de drum și o să mai aibă multe șanse să antreneze. Sunt convins că va mai avea șansa de a antrena Rapidul. Eu nu am plecat de la Rapid supărat pe Daniel Pancu”, a declarat Daniel Niculae, care în momentul despărțirii de „noul Rapid” era președinte, dar și jucător. Acesta a evoluat la echipă când era în Liga 4.

„Prietenii se sună, cunoștințele mai puțin”

Când a fost provocat de jurnalistul Decebal Rădulescu să-l sune pe Pancu, Niculae s-a schimbat la față și a răspuns pe un ton ferm. Dialogul dintre cei doi arată, cu adevărat, cum stau lucrurile între cei rapidiști:

Decebal Rădulescu: L-ai suna acum, că este jos?
Daniel Niculae: Să-l sun?
Decebal Rădulescu: Da, că ați fost foarte apropiați.
Daniel Niculae:
Prietenii se sună… cunoștințele mai puțin. Am spus și atunci că prietenia dintre noi doi s-a terminat. (VEZI mesajul lui Daniel Niculae după ce Pancu a fost demis de la Rapid)

Daniel Pancu a preluat ca antrenor Rapid în octombrie 2018, în sezonul trecut, în Liga 3, când i-a luat locul lui Constantin Schumacher. Pancu a reușit să promoveze echipa giuleșteană în Liga 2, iar în acest sezon, după 24 de etape, o lasă pe locul 6, la doar două puncte sub CS Mioveni, clasate pe al doilea loc promovabil, și tot la două sub Turris Oltul, echipe de pe 3, poziție care duce la barajul pentru promovare.

Sub conducerea lui Pancu, în cele 24 de etape de Liga 2, Rapid a obținut 10 victorii, 7 egaluri, 6 înfrângeri, 37 de puncte și are 32-20 golaverajul.

În locul lui Daniel Pancu, la Rapid a fost numit Dan Alexa, însă, momentan, pe funcția de director tehnic, deoarece cea de antrenor principal încă este ocupată până se ajunge la un acord de reziliere a contractului.

 

 

14 Mar. 2020, 10:50 Diverse
Pe aceeași temă