Rapid și-a prezentat, astăzi, 11 martie, de la ora 12:30, la Sala Rapid, noul antrenor după ce la începutul aceastei săptămâni, luni, l-a demis pe Daniel Pancu (42 de ani). Dan Alexa (40 de ani) nu va fi, pentru moment, antrenor principal, deoarece demisul Pancu încă ocupă această funcție, astfel că este numit ca director tehnic al echipei giuleștene, aflată după 24 de etape pe locul 6 în Liga 2.
Dan Alexa: „Obiectivul meu personal, chiar dacă nu este pe hârtie, este, clar, promovarea”
Dan Alexa a semnat un contract pe un an și jumătate cu Rapid și are ca obiectiv promovarea, pe care și-l impune singur, acesta nefiind specificat în acte.
„Am venit cu foarte mult entuziasm. Mulțumesc celor care conduc acest club, că s-au gândit la mine. Nu este un moment foarte bun pentru club, așa cum a spus-o și Ovidiu. Chiar dacă echipa a avut o exprimare bună spre foarte bună, în multe meciuri i-a lipsit șansa sau a lipsit ceva. O să văd exact ce se întâmplă, de ce nu s-au obținut mai multe puncte. Poate să fie o presiune prea mare pe jucători, sunt mulți jucători tineri. Daniel Pancu a făcut, din punctul meu de vedere, o treabă excepțională, pentru că lotul Rapidului este format din jucători tineri. Presiunea este foarte mare.
Obiectivul meu personal, chiar dacă nu este pe hârtie, este, clar, promovarea. Cred că pot să reușesc. Am urmărit multe meciuri ale Rapidului și exprimarea a fost bună. Sunt jucători cu potențial, jucători foarte buni pentru nivelul acesta. Sper să începem bine, pentru că este foarte important. Este o luptă foarte strânsă. S-au pierdut niște tempouri, din păcate. Sunt cinci-șase echipe care se luptă pentru un loc (n.r. – locul 2, direct promovabil), pentru că UTA e greu de ajuns. Important e să facem pașii corecți, să fim uniți, absolut toată lumea.
Sunt bucuros că am revenit la Rapid. Am plecat într-un moment foarte greu, prin acea decizie de faliment, după ce reușisem o performanță foarte bună în condițiile alea (n.r. – a promovat Rapidul în Liga 1, iar apoi clubul n-a primit licența și a intrat în faliment). Mă întorc cu bucurie. Am simțit iubirea suporterilor rapidiști în toată perioada ce a urmat. Indiferent unde ne-am întâlnit am simțit respectul lor. M-am simțit foarte bine aici și mă întorc cu bucurie și îmi doresc din sufletul să reușim să promovăm, pentru că ar fi un moment incredibil. Fotbalul românesc are nevoie de Rapid în prima ligă, este un club imens în România și locul Rapidului e în Liga 1″, a spus Dan Alexa la conferința de presă.
Oferta de la Rapid, „de nerefuzat din punct de vedere sentimental”
Alexa a mai spus că a avut mai multe oferte din Liga 1, însă nu le-a acceptat, pentru că a vrut să își încheie procesul cu Astra, ultimul său club: „Am preferat să nu dau curs niciuneia, până lucrurile nu sunt clare, dar a venit oferta Rapidului acum și a fost de nerefuzat din punct de vedere sentimental, pentru că Rapidul este foarte greu de refuzat. Rapidul înseamnă foarte multe, istorie, suporteri, e un club în care simți că antrenezi și mă bucur că am avut etapa asta și am acceptat-o.”
Dan Alexa îl va avea ca antrenor secund pe Ștefan Grigorie, cel care în primele trei meciuri din acest an i-a fost la dispoziție și lui Daniel Pancu.
„Am vorbit cu Daniel Pancu, îl apreciez foarte mult. Era foarte supărtat și dezamăgit. Dacă o să am nevoie de ceva care trebuie să știu despre vreun jucător o să apelez la el. Mie îmi pare rău ceea ce s-a întâmplat, dar asta e viața de antrenor. Sunt convins că va reveni cândva ca antrenor al Rapidului. Pancu este un copil al Rapidului”, a mai spus Dan Alexa.
Alexa revine, astfel, pe banca echipei Rapid, a noului Rapid, după ce pe cel falimentar în 2016 l-a antrenat în perioada august 2015 – iunie 2016, când a și reușit promovarea în Liga 1.
Ca antrenor, Dan Alexa le-a pregătit pe ACS Poli, Rapid, ASA Târgu Mureș, Concordia Chiajna, Dunărea Călărași și Astra. Cu ACS Poli, Rapid (cel falimentar în 2016) și Dunărea Călărași a obținut promovarea în Liga 1.
Dan Alexa, director tehnic pentru că „Rapid are un antrenor principal”
Burcă a explicat și de ce Dan Alexa a venit pe poziția de director tehnic.
„Dan a venit pe un post de director tehnic pentru că, la acest moment, Rapid are un antrenor principal. Atâta timp cât nu vom ajunge la o înțelegere cu Daniel Pancu, vom rămâne în formula asta. Eu sper ca zilele viitoare să rezolvăm și această problemă. Clubul trebuie să meargă înainte, am luat o decizie și trebuia să găsim o decizie”, a mai spus președintele clubului Rapid.
Daniel Pancu, demis după 24 de etape disputate în Liga 2
Daniel Pancu a fost demis de la Rapid după ce echipa a obținut doar două puncte în primele trei meciuri desfășurate în 2020, ratând, de fiecare dată, șansa de a urca pe locul 2, direct promovabil. Rapid a remizat cu Turris (scor 0-0) și ASU Politehnica Timișoara (scor 0-0), iar duminică a fost învinsă pe teren propriu de CSM Reșița (scor 0-1).
Daniel Pancu a preluat ca antrenor Rapid în octombrie 2018, în sezonul trecut, în Liga 3, când i-a luat locul lui Constantin Schumacher. Pancu a reușit să promoveze echipa giuleșteană în Liga 2, iar în acest sezon, după 24 de etape, o lasă pe locul 6, la doar două puncte de al doilea loc care asigură direct promovarea.
Rapid ocupă locul 6 în clasamentul Ligii 2, cu 37 de puncte, la egalitate cu Metaloglobus și la 13 puncte în spatele liderului UTA. Primele două locuri obțin promovarea directă în Liga 1, urmând ca ocupanta locului 3 să joace meciul de baraj cu formația din primul eșalon care va ocupa antepenultimul loc în play-out. Pe locurile 2 și 3 se situează CS Mioveni și Turris Oltul Turnu Măgurele, cu câte 39 de puncte.
Rapid joacă următorul meci în campionat duminică, de la ora 15:30, în deplasare la Târgu Jiu, cu Viitorul Pandurii, echipă care în tur i-a administrat o înfrângere în Regie.
Articol scris de Marius ANGHEL