Dacă ăsta e finalul, măcar să fie demn

Nu știu cum va reuși UTA să revină pe linia de plutire, să-și
asigure minimul necesar pentru a începe noul sezon, un minim
suficient măcar să se târască prin campionat. Cu o lună înaintea
startului, totul e în aer: nu sunt bani, nu se știe nimic, dispar
încet până și speculațiile, iar conducătorii, ajutați de politic,
vor ceda psihic în curând. Lipsesc banii de pornire, nu există
măcar promisiuni legate de-o finanțare, fie ea și sub forma unor
stropi. Nu e nimic, nimeni nu are curajul să facă vreo mutare,
deoarece în lipsa banilor complicațiile nu vor întârzia să
apară.

Fără puncte de sprijin, chiar dacă poate contează mai puțin,
măcar să radiografiez telenovelele de vară ale Bătrânei Doamne.
Altceva nu-mi permit acum.

Primele zvonuri au fost cu ruși. N-au fost povești, cel puțin
până la un punct. Un sâmbure de adevăr a existat și totuși ce s-a
întâmplat? În primul rând, rușii n-au venit în România pentru
fotbal, cu atât mai puțin pentru UTA. N-au venit nici măcar pentru
afaceri și fotbal. Au venit doar pentru afaceri, li s-a sugerat că
i-ar ajuta o investiție în fotbal, s-a pus la un moment-dat
problema, s-au învârtit în jurul cozii și cam atât. N-a ieșit
nimic, povestea terminându-se înainte de-a începe, măcinându-ne
consistent speranțele și apoi nervii.

A existat și-o speculație legată de-o fuziune – preluare, ce-o
fi fost – cu Internațional Curtea de Argeș. A fost o discuție,
patronul de acolo și-a scos echipa la vânzare, și în căutare de
clienți a ajuns și la UTA. Câteva discuții, calcule peste calcule,
dar evident n-a ieșit nimic, Internațional mutându-se, oficial, la
Târgu Jiu.

Primarul a încercat și el ceva. O fuziune penibilă cu ACU Arad.
Nu fabulez și nici măcar nu mă străduiesc să-l arunc într-o lumină
proastă, pentru că o face (constant) de unul singur, fie măcar
pentru utiștii adevărați, care știu, simt, trăiesc, vibrează pentru
UTA. Au fost discuții legate de-o fuziune UTA – ACU, fuziune care
ar fi urmat să genereze un hibrid, în nici un caz n-ar fi păstrat
imaculat numele Bătrânei Doamne. S-a renunțat la idee – cel puțin
din ce știu – nu din cauza vreunei rețineri legate de pătarea
numelui, a siglei, culorilor și a palmaresului, ci pentru că ACU a
refuzat propunerea și pentru că oricum nu s-ar fi driblat datoriile
UTA-ei. Nu mă mir că primarul n-ar fi avut nici o reținere pentru o
fuziune, nu e arădean, nu simte UTA, nu o iubește și nici nu o
respectă.

Încearcă și conducătorii clubului ceva: o negociere și-o
reeșalonare în cazul Vasiljevic, trageri de timp pentru salariile
neplătite ale jucătorilor din vechiul lot, pentru a bloca pe cât
posibil neprogramările, amânarea prin chichițe legale a cazului
Pietraru, precum și soluții pentru asigurarea unui buget necesar
salariilor în noul campionat. Președintele Catanzariti se gândește
la un buget care să permită măcar atacarea promovării, ceea ce ar
însemna cam 30,000 de euro lunar. Directorul executiv Meszar s-ar
mulțumi și cu un buget lunar de 10,000 de euro, ceea ce ar
presupune întinerea masivă a lotului și chiar a băncii tehnice. Nu
există suport financiar nici pentru planul Catanzariti, nici pentru
planul Meszar. Cei doi ar putea să renunțe în curând – se pare că
Meszar a și făcut-o, evitând însă tam-tam-ul – deoarece politicul
lucrează în paralel, îi evită pe conducători, iar aceștia încep să
se simtă inutili, pentru ca în caz de eșec tot lor să le revină
pisica moartă, politicienii urmând să rămână în umbră.

Deci, conducătorii au ceva idei dar nu au soluții, politicienii
își bagă nasul, dar nu lucrează la vedere pentru a nu-și asuma apoi
vreun eșec, iar primarul stă la cutie, încearcă o serie de manevre
și într-un final va spune că mai mult nu poate, că alții sunt de
vină, că a făcut ce-a ținut de el – vechea poveste, numai bună
pentru prostime. Cred că atunci când îți asumi primăria Aradului,
îți asumi totul, mai ales simbolurile atât de puține ale
comunității, nu doar betoane, împrumuturi pe spatele populației, și
pumni în piept, dar nu contează ce cred eu sau cei, atât de puțini,
ca mine. Ideea e că dispare UTA. Încet și sigur. Și dacă tot a
venit momentul, măcar să o facă demn.

Articol scris de Sebastian
Șiclovan