Cristi Vlad a rupt tăcerea după despărțirea de Petrolul: „S-a ajuns să fiu scuipat pe stradă, să vină copilul să spună acasă: «Tati, ești o mizerie!»”

Marius ANGHEL 22 Aug. 2019, 12:08 Diverse
Cristi Vlad a rupt tăcerea după despărțirea de Petrolul:**

Fostul președinte al Petrolului, Cristian Vlad (42 de ani), a oferit o declarație șocantă despre perioada petrecută la echipa care a ratat promovarea în sezonul trecut. Fostul oficial al prahovenilor susține că evenimentele au degenerat pe finalul mandatului, dar și după ce și-a dat demisia.

Cristi Vlad a fost demis de la Petrolul în luna aprilie 2019, în urma înfrângerii suferite pe teren propriu de echipa pe care o prezida, 1-3 cu Daco-Getica, compromițându-și în mare măsură obiectivul de a promova. Chiar și după demitere, fostul mijlocaș a rămas în conducerea clubului, ca reprezentant al suporterilor în Adunarea Generală a Petrolului. Suporterii au fost cei care i-au cerut în repetate rânduri plecarea, fiind acuzat că nu le mai reprezintă interesele și că din cauza modului în care a condus clubul l-a adus în situația de a rata obiectivul.

Printre altele, lui Cristi Vlad i s-a reproșat transferurile nereușite, dar și deciziile în privința alegerii antrenorilor. „Am fost împușcat, mitraliat și mi s-a pus și o bombă în buzunar. Am greșit și m-am grăbit cu schimbările antrenorilor, însă a fost o presiune foarte mare. Numai noi știm. Poate și la jucători am avut probleme, deși toți cei care au venit au fost verificați. Am avut jucător care evoluase la naționala țării sale care nu a confirmat (n.r. – armeanul Edgar Malakyan). Am avut atacant cu 19 goluri în B (n.r. – Bogdan Rusu) care a promovat și care aici a dat două goluri. Este inexplicabil. Țigănașu a jucat 200 de meciuri în Liga 1. Și la noi n-a dat o centrare. Societatea este un ONG. Nu poate să iasă nimic. Toți banii pe care Petrolul îi produce se reinvestesc în activitatea clubului. Jucătorilor nu le-a lipsit nimic. Au avut toți banii la zi. Potrivit regulamentului de ordine interioară, bonusurile se dădeau dacă eram pe locurile unu, doi și trei și patru, dacă echipa era la două puncte de podium. Dar m-am dus la ei, la meciurile importante, și i-am anunțat că au prime chiar dacă eram mai jos în clasament”, a declarat fostul oficial al Petrolului la Ploiești TV.

„S-a ajuns să fiu scuipat pe stradă, să vină copilul să spună acasă: «Tati, ești o mizerie!»”

Vlad a ocupat funcția de președinte al clubului din 2016, când Petrolul a luat-o de la zero, și avea ca obiectiv promovarea în Liga 1, după două promovări consecutive până în Liga 2: „Nu au existat salarii de 5.000 de euro. Au existat bonificații. S-a uitat foarte repede ce s-a întâmplat. Că am plecat de la zero și am promovat de două ori consecutiv. S-a ajuns să fiu scuipat pe stradă, să vină copilul să spună acasă: «Tati, ești o mizerie!» De la școală, să audă înjurături, pentru ce? Că am luat clubul, nu singur, și l-am pus pe picioare. S-a ajuns prea departe.

Nu m-am îmbogățit aici. Eu aveam un statut, nu am venit cu cămașa ruptă la subraț. Nu am ținut de scaun, nu m-am născut președinte. Rana nu e deschisă, e carne vie. Îmi pare rău pentru ce au făcut unii oameni care mă cunosc și care în loc să vorbească cu mine, m-au scuipat pe stradă. Nimeni nu m-a întrebat de ce s-a întâmplat cu adevărat. Am fost crucificat, mi s-a pus o bombă în buzunar și am fost aruncat în aer. Îi doresc Petrolului tot binele, dar eu m-am oprit. Nu există așa ceva, să fiu încă plătit de club. Mi-am schimbat numărul de telefon, pentru că a fost dat pe Facebook și am primit zeci de mesaje urâte și amenințări. Presiunea pusă de suporteri a fost justificată din punct de vedere sportiv. Cât despre celelalte acuzații, dacă cineva are vreun dubiu poate să ancheteze orice. Din punctul ăsta de vedere, Cristi Vlad doarme liniștit”, a adăugat Vlad la Ploiești TV.

După demiterea lui Cristian Vlad, Petrolul a stat fără un președinte numit până la finalul sezonului, atunci când echipa a terminat campionatul pe locul 4, cu 77 de puncte, după Chindia (88 pct.), Academica Clinceni (87 pct.), care au promovat, și Universitatea Cluj (82 pct.), care a ratat promovarea la barajul cu FC Hermannstadt (0-2 la Cluj și 1-0 la Sibiu). În vară, în funcția de președinte la Petrolul a fost numit Marius Stan, însă la Ploiești nu a fost deloc liniște o perioadă, principalul finanțator retrăgându-și pentru scurt timp susținerea.

Acum, după trei etape, Petrolul a înregistrat două victorii și o înfrângere (2-1 cu Metaloglobus, 0-3 cu UTA și 3-1 cu Dunărea Călărași), iar cu 6 puncte acumulate se află pe locul 7.

Marius ANGHEL 22 Aug. 2019, 12:08 Diverse
Pe aceeași temă