Cebotaru spune adio burlaciei !

25 May. 2009, 16:21 Diverse
Cebotaru spune adio burlaciei !

Pentru golgeterul Eugeniu Cebotaru (24 ani), revenirea formației sale de suflet în cea mai importantă competiție fotbalistică din România, coincide cu un alt pas important făcut în viață. În 14 iunie, internaționalul basarabean de pe Borzoghean urmează să se căsătorească. Mireasă îi va fi Marina (23 ani), jumătatea care i-a fost alături în ultimii cinci ani.

Până la propria-i nuntă, Eugeniu este fericit că, împreună cu toți colegii de echipă din vestiarul Ceahlăului, au reușit să-l facă pe managerul Florin Marin să trăiască bucuria celei mai frumoase petreceri din viața acestuia. Totul s-a întâmplat la petrecerea de săptămâna trecută, când "Generalul" a împlinit 56 de ani.

 
Coechipierilor le făcuse rost de autocar pentru Chișinău

Planificat asemeni unei nunți de poveste, evenimentul a fost gândit cu mult timp înainte. Iar pentru că se simte mai bine ca acasă în mijlocul formației Ceahlăului, "Ciobi" vrea și acum să-i invite pe toți coechipierii și reprezentanții executivului de la club, la importantul moment. Din nefericire, evenimentele din ultima perioadă petrecute în Republica Moldova și mai ales anunțul obligativității vizelor pentru cetățenii români, i-au tulburat planurile fotbalistului de la Ceahlăul.

"Reușisem să fac rost și de un autocar pentru ca cei mai mulți dintre colegii de echipă, antrenori și câțiva oficiali ai clubului de la Piatra Neamț să poată face deplasarea dus-întors la Chișinău. Nu concep ca cei alături de care am realizat această performanță însemnată, promovarea, să nu-mi fie alături și la momentul căsătoriei", a recunoscut Eugeniu Cebotaru.

În ciuda relațiilor diplomatice reci dintre cele două state, mai mulți dintre coechipierii lui "Ciobi" l-au anunțat pe viitorul mire că vor face tot posibilul să ajungă la nuntă, chit că vor trebui să-și procure viza de intrare în Republica Moldova. Ca naș de cununie pentru Eugen îi va fi chiar fratele tatălui său, stabilit în partea siberiană a Rusiei.

 
Anul trecut a declinat două oferte de cupă europeană, din Ucraina

 
Pe Borzoghean, după terminarea acestui sezon de eșalon secund, Cebotaru mai are încă doi ani de contract. Internaționalul basarabean n-ar exclude nici varianta de a pleca la mai bine, în cazul în care impresarul său va pune pe masa conducătorilor Ceahlăului o ofertă bănoasă și pentru clubnul pietrean.

La Piatra Neamț, mijlocașul a fost oprit după o acțiune de selecție coordonată chiar de actualul manager general, Florin Marin. Iar după retrogradarea din 2008, "Ciobi" a refuzat să părăsească Borzogheanul, declinând oferta a două cluburi de cupă europenă, participante în prima ligă ucraineană.

"La Piatra Neamț mă simt foarte bine. Sunt condiții cu adevărat de performanță, mă înțeleg foarte bine cu cei din conducere, antrenorii și cu băieții din vestiar. În plus, este și mai aproape de Europa competițională, am mai multe șanse să «sar» într-un campionat mai puternic, occidental, iar mentalitatea șefilor de la Ceahlăului îmi place foarte mult", a conchis Eugen Cebotaru. Golgeterul de moment al Ceahlăului s-a numărat, la fiecare acțiune oficială din "preliminariile" CM 2010, în lotul selecționerului Igor Dobrovolski.

 Considerat de majoritatea specialiștilor drept cel mai bun internațional străin ce activează în ligă a 2-a, Eugeniu a fost o piesă importantă în lotului Ceahlaului în acest sezon, contribuția să în atingerea obiectivului de promovare fiind una decisivă. Cebotaru a înscris de 10 ori pentru Ceahlăul, deși a lipsit de la meciuri importante ale liderului (datorită convocării la Națională Moldovei); de asemenea pasele sale precise au însemnat adevărate ass-isturi pentru colegii din avanposturi, iar contribuția să pe fază defensivă a fost de asemenea la înălțime.
 
 
 Cebotaru va sărbători după nuntă și banchetul de promovare cu echipă, fiind din punct de vedere profesional și familial cel mai bun an al sau de când se află în fotbalul profesionist: promovare cu Ceahlăul în ligă 1, convocat cu regularitate la echipă Națională Moldovei, golgeter cu Ceahlăul și …evident nuntă cu aleasă inimii sale Marină. Colegii de echipă, suporterii, antrenorii și conducătorii îi urează de pe acum casă de piatră și la tot mai multe succese cu Ceahlăul!

 

Articol scris de Dan EȘANU
 

25 May. 2009, 16:21 Diverse
Pe aceeași temă