Cazul „valiza din Aradul Nou” a ajuns la Curtea Constituțională

27 May. 2010, 15:03 Diverse
Cazul „valiza din Aradul Nou

Procesul de corupție aflat pe rolul Tribunalului Bihor a fost
suspendat ieri, în urma unei noi înfățișări la care au fost
prezente cele două persoane implicate, Geta Onu și Sorin Cigan.
Geta Onu a ieșit cu zâmbetul pe buze din sala de judecată și a
declarat că este foarte aproape ca procesul să se finalizeze.

„Știu că am mulți dușmani care m-ar fi vrut legată.
Acum, sunt nevoită să-i dezamăgesc, deoarece procesul s-a suspendat
și a fost mutat la Curtea Constituțională. Această instanță va
trebui să se pronunțe în privința faptului dacă au fost implicate
persoane cu calitatea de funcționari publici. Se aseamănă cu
procesul în care a fost implicat Becali la Cluj”
, a
declarat președintele executiv de la ACU.

Vă reamintim că potrivit rechizitoriului întocmit de DNA, „în
perioada 8-13 iunie 2009, inculpatul Cigan Sorin a pretins de la
inculpata Onu Gheorghița, președintele Clubului ACU Arad, suma de
30.000 euro lăsând să se înțeleagă că are influență asupra
conducerii Clubului FC Bihor și asupra jucătorilor acestei echipe,
pentru ca aceștia să nu-și apere în mod corect șansele și să piardă
meciul cu ACU Arad. În același scop, la data de 13 iunie 2009, în
pauza meciului dintre ACU Arad și FC Bihor, inculpatul Cigan Sorin
le-a oferit jucătorilor echipei FC Bihor Oradea suma totală de
35.000 de euro”, se precizează în rechizitoriul procurorilor
DNA.

Astfel, cei doi au fost trimiși în judecată, sub acuzația de dare
de mită (art. 255 Cod penal) și trafic de influență (art.257 Cod
penal). Altfel, în cazul în care echipa va promova în Liga a II-a,
Geta Onu va solicita Federației Române de Fotbal reducerea pedepsei
de a intra pe orice stadion din țară timp de doi ani.

Articol scris de Daniel
Berar

27 May. 2010, 15:03 Diverse
Pe aceeași temă