Catanzariti a ajuns în situația de a alege între Marțian și Joița: „Ambii au proiecte seriose”

Marius ANGHEL 01 Feb. 2013, 15:28 Diverse
Catanzariti a ajuns în situația de a alege între Marțian și Joița:**

Faptul că utiștii au făcut primul antrenament al anului pe arena „Francisc Neuman” a contat mai puțin. Normal, e un lucru pozitiv că UTA în sfârșit s-a reunit, însă reflectoarele au fost puse pe șefii „alb-roșiilor”, care au de rezolvat problemele de ordin financiar ce erodează clubul de la finalul anului trecut. Din fericire, Giovanni Catanzariti a ajuns în postura (nesperată acum două-trei săptămâni) de a alege între două variante de continuitate, respectiv doi investitori ambițioși. „E puțin straniu să mă trezesc acum cu două oferte clare pe masă, să fiu pus în situația de a mă gândi bine pe care să o aleg. Ambele persoane cu care am stat la masă ieri și astăzi sunt apropiate ca vârstă, mi se par foarte serioase și doresc să facă performanță la UTA”, a spus din capul locului Giovanni Catanzariti.

Marțian – Falub, doar cu promovarea în cap

Așa cum vă informam, Adrian Marțian a discutat ore bune cu „oficialii” clubului arădean miercuri după-amiază, iar impresia lăsată a fost un pozitivă. Omul de afaceri clujean a lăsat impresia că banii nu vor fi o problemă în încercarea de a se forța promovarea încă din acest sezon ce părea compromis, doar că și-a luat un răgaz de trei-patru zile pentru a da un răspuns final. „Dacă batem palma cu domnul Marțian, Adrian Falub rămâne antrenorul echipei și, după cum știți, el nu acceptă mediocritatea. Mereu a spus că UTA nu-și poate propune decât  promovarea, nu-i convine deloc această poziție în clasament. El se va baza pe scheletul existent acum la UTA, va mai aduce și alți fotbaliști de valoarea, în special români, cu care să încerce să ocupe un loc promovabil la finalul sezonului. Uman, mi-ar fi foarte greu să mă despart de Falub, un antrenor bun, care a pus mult suflet la club și nu a plecat când a avut oferte de la alte cluburi”, a punctat Giovanni Catanzariti, care, pe undeva, e pus pe gânduri de faptul că Marțian i-a promis un răspuns final doar luni.

Joița – Selymeș, proiecte pentru prima și a doua Ligă

Deși ține de mai de o lună de zile legătura cu conducătorii UTA-ei, interesându-se în cel mai mic detaliu de problemele și nevoile „textiliștilor”, Mihai Joița s-a întâlnit față în față cu Gio de abia după ce discuțiile s-au finalizat cu Adrian Marțian. Asta nu înseamnă că impresarul pleacă cu un dezavantaj în așa-zisa cursă pentru preluarea clubului din Calea Aurel Vlaicu, însă și în cazul său Catanzariti trebuie să cântărească serios decizia.

„Cu domnul Joița am vorbit telefonic din luna decembrie, însă nu am găsit prilejul să ne întâlnim personal până azi. Este evident că și dânsul este un om serios, care este dipus să alimenteze pe loc conturile clubului cu o sumă ce ne-ar permite să mișcăm treburile. Domnul Joița are o gândire puțin diferită față de cea a domnului Marțian, în sensul în care, din câte am înțeles, are proiecte diferite în funcție de ligile în care vom evolua. Oricum, dânsul va lucra cu un alt staff tehnic (n.a. condus de Tibor Selymeș)  și destui fotbaliști străni, pe care ar dori să-i valorifice mai apoi în țară sau străinătate. Cert, este că UTA va beneficia de un procent bun de pe urma vânzării lor, nu cum s-a întâmplat cu George Țucudean, de pe urma căruia nu am încasat nimic odată cu transferul la Standard. Pe de altă parte, domnul Joița a comandat un audit financiar complex, ce poate dura până la două săptămâni și de abia apoi va lua o decizie finală, vom semna sau nu actele. Dar, așa cum am mai spus, în tot acest timp el va începe să finanțeze clubul pentru a intra în normalitate”, a afirmat Catanzariti.

Din informațiile noastre, în cursul zilei de joi, Mahai Joița s-a întâlnit și cu un consilier al primarului Gheorghe Falcă (plecat la Bruxelles), pentru a se asigura de sprijinul autorităților locale măcar la nivelul celui dat în ultimul an.

Gio, minoritar la club în ambele cazuri

Precizând că nu putea aștepta la nesfârșit un răspuns din partea austriacului Dieter Kaas, Giovanni Catanzariti se bucură că eforturile sale de a găsi alte variante de continuitate au meritat. „Am cunoscut două persoane oneste, cărora le-am spus din capul locului că le voi ceda pachetul majoritar de acțiuni fără a cere un leu, dar le-am comunicat și situația exactă a datoriilor. Ambii mi-au propus să rămân și ei în club, ca acționar minoritar, în așa fel încât, dacă peste câțiva ani UTA va deveni profitabilă, să-mi recuperez și eu măcar o parte din investiție. Cu siguranță, însă, acum nu mai aveam bani să bag în fotbal și asta pentru că riscam să-mi ruinez afacerile, iar familia mea să sufere”, a mai punctat italianul, care și-a luat timp de gândire pentru a alege între Marțian și Joița încă două-trei zile. „Sută la sută, unul dintre ei va prelua clubul”, a ținut să-i liniștească Gio pe suporterii Campioanei Provinciei.

Sursa: Sport Arad

Marius ANGHEL 01 Feb. 2013, 15:28 Diverse
Pe aceeași temă