Când va avea Timișoara un stadion nou? Răzvan Burleanu: „E mai degrabă rolul politicienilor la nivel local ca să facă lobby la Guvern”

Anda DELIU, Marius ANGHEL 18 Oct. 2018, 15:35 Diverse

Fotbalul românesc a „renăscut” în orașele în care s-au construit stadioane noi, precum București, Cluj, Craiova sau Ploiești, iar, în curând, Târgu Jiu sau Arad vor avea și ele arene nou-nouțe. Pol important pe harta României, acum cu trei echipe în Liga a 2-a, Timișoara privește, deocamdată, ca fetița cu chibriturile lui Hans Christian Andersen spre cei care au infrastructura la care și orașul de pe Bega tânjește atât de mult.

Prezent joi la Timișoara, președintele FRF, Răzvan Burleanu, spune că susține o asemenea investiție în Banat, dar că lobby-ul trebuie să îl facă politicienii locali.

Burleanu a venit la Timișoara la semnarea unui parteneriat între FRF și Universitatea de Vest din Timișoara, dar și între clubul Ripensia și UVT. Noul președinte al grupării roș-galbene a ridicat problema lipsei unui stadion modern. Președintele FRF consideră că politicieni ar trebui să facă lobby la Guvern pentru ca și la Timișoara să se ridice o arenă modernă.

„Ai echipe, un număr foarte mare de jucători, unii foarte talentați. Dar pentru suporteri ai nevoie de un stadion modern. Fiindcă vedem care este impactul, fie în afara României, fie în țară. Atunci când ai un stadion modern îți este foarte ușor să aduni zece de mii de suporteri la un meci. E mai degrabă rolul politicienilor la nivel local ca să facă lobby. Noi, ca federație, vom susține întotdeauna investiția în stadioane. Din punctul nostru de vedere, Timișoara merită o investiție pentru un stadion modern”, a precizat Burleanu.

Ripensia cere un stadion nou autorităților

De câteva săptămâni, Ripensia are un nou președinte, Dumitru Mihu. Conducătorul clubului a precizat că nici Ripensia nu se va putea dezvolta la nivel de mare performanță tot pe vechiul „Dan Păltinișanu”.

„În acest moment ne aflăm în Liga a 2-a, care am mai spus, este cel mai rău loc în care te poți afla în fotbalul românesc, pentru că nu ai venituri, dar ai cheltuieli aproape ca în Liga 1. Nu cerem bani de salarii autorităților, ci să ne ajute cu infrastructura. Facem un apel către noul stadion al Timișoarei: Vino la noi, că avem mare nevoie de tine!”, a punctat Dumitru Mihu.

Burleanu a primit un ghiozdan și un tricou cu numărul 10

FRF devine parteneră cu UVT, care va începe și studii doctorale în domeniul Sportului, după ce vara aceasta a început cursuri postuniversitare de Drept sportiv, în premieră națională. Pentru a marca asocierea, cei de la universitatea timișoreană i-au dăruit lui Burleanu un ghiozdan echipat cu de toate, inclusiv cu o cană.

Ripensiștii, care au devenit doar parteneri cu universitatea, i-au dăruit atât rectorului Marilen Pirtea, cât și președintelui FRF, câte un tricou-replică, cu numele lor și numărul 10 pentru ambii. În prezent, la Ripensia, numărul 10 îl poartă jucătorul Adrian Zaluschi.

Articol scris de Anda DELIU
Foto: Sebastian TĂ‚TARU (Mediafax foto)

Anda DELIU, Marius ANGHEL 18 Oct. 2018, 15:35 Diverse
Pe aceeași temă