Barbu: „Încă mai sper că pot reveni cândva pe Areni”

22 Jun. 2010, 15:31 Diverse
Barbu:** „Încă mai sper că pot reveni cândva pe Areni

Gheorghe Ștefan, primarul din Piatra Neamț, a apelat din nou la
serviciile lui Marin Barbu pentru a readuce cât mai rapid Ceahlăul
în Liga I. Este pentru a treia oară când fostul tehnician al
Forestei ajunge ca antrenor sub Pietricica. Înaintea dificilului
sezon care îl așteaptă, „Magiun” își reîncarcă bateriile în Deltă,
la pensiunea suceveanului Viorel Filoti, știut fiind că pescuitul
este marele său hobby.

Domnule Barbu, iată-vă din nou la Piatra Neamț. Pe când și
o revenire la Suceava?

Așa cum am spus de fiecare dată când am avut ocazia,
Suceava și publicul de pe Areni au rămas pentru totdeauna în
sufletul meu. Am trăit momente de neuitat acolo și mi-am făcut o
grămadă de prieteni, cu care țin legătura și acum. Din păcate,
Suceava a cam dispărut de pe harta fotbalului românesc în ultimul
timp, iar o primă condiție ca să mai pot ajunge cândva pe Areni ar
fi să se dorească din nou performanță. Cred că un județ ca Suceava
ar putea fără prea mare efort să susțină o echipă de fotbal în
primul eșalon valoric din România, dar trebuie să existe și dorința
necesară pe plan local.

Ați semnat pe doi ani cu Ceahlăul. Obiectivul echipei este
revenirea în Liga I încă de la finalul actualului
sezon?


La condițiile care există la Piatra Neamț obiectivul nu poate fi
altul decât promovarea. S-a investit mult aici în ultimii ani, așa
că este normal ca și pretențiile să fie
ridicate.

La Ceahlăul veți da peste doi suceveni, Andrei Rohețki și
Marius Onciu, care nu prea și-au găsit locul în echipă în ultimul
sezon.

Îi știu foarte bine pe cei doi, pentru că am rămas la
curent cu tot ce se întâmplă în fotbalul sucevean. Sunt doi băieți
liniștiți, talentați, însă îi aștept să pună osul la muncă. La
echipă va fi o mare concurență și mă aștept să văd o mare dorință
de a juca din partea lor.

Tot timpul ați avut, așa, o slăbiciune pentru fotbaliștii
suceveni. Ultimul căruia i-ați întins o mână a fost Semeghin, pe
care l-ați luat astă primăvară după dumneavoastră, la
Astra.

Pe Semeghin eu l-am lansat în fotbalul mare în urmă cu
mai bine de 10 ani. Îl cunosc foarte bine, știu ce valoare are, așa
că n-aveam cum să dau greș cu el. Sper să fie păstrat în lot de
noul antrenor, Mihai Stoichiță, pentru că eu sunt sigur că „Seme”
încă nu și-a spus ultimul cuvânt în fotbal. Oricum, contractul lui
cu gruparea ploieșteană expiră abia în vara anului
viitor.

Chiar și în ultimele două sezoane, pe când erați antrenor
la Dunărea Giurgiu, ați făcut tot posibilul să înregimentați trei
fotbaliști ai Cetății Suceava, este vorba de Iordache, Cojenel și
Ungureanu.

Iar cei trei nu mi-au înșelat defel așteptările.
Iordache a marcat constant și a ajuns chiar golgeterul Seriei I a
Ligii secunde, iar Cojenel mi-a jucat meci de meci foarte bine, iar
acum este pe cale să facă pasul spre primul eșalon, aflându-se în
vederile Astrei Ploiești.

articol scris de Gabriel
TODERAȘCU

22 Jun. 2010, 15:31 Diverse
Pe aceeași temă