Bani de la UEFA pentru Pandurii! Ce au făcut gorjenii de au fost răsplătiți financiar

Adrian MUJEA, Marius ANGHEL 15 Dec. 2017, 16:21 Diverse
Bani de la UEFA pentru Pandurii!** Ce au făcut gorjenii de au fost răsplătiți financiar

Pandurii Târgu Jiu a încheiat prima parte a sezonului Ligii 2 pe penultimul loc în clasament, deși, în urma rezultatelor obținute, ar fi trebuit să fie ultima dacă Olimpia Satu Mare nu era depunctată. Gruparea gorjeană aflată în insolvență are probleme financiare, restanțe salariale față de jucători și un viitor sumbru în situația actuală. Totuși, clubul oltean a primit în urmă cu câteva zile și o veste bună de la UEFA: va încasa o sumă de bani pentru prezența din 2016 în Europa League.

În sezonul 2016/17, UEFA a strâns aproape 6,5 milioane de euro din sancțiunile date cluburilor care au încălcat fair-play-ul financiar. 80% din această sumă a fost redistribuită către echipele care au jucat în grupele Champions League și Europa League în stagiunea precedentă. Restul de 20% a fost redirecționată către echipele care au fost eliminate în tururile preliminare.

Astfel, s-a ajuns ca FCSB, Astra, Pandurii, Viitorul și CSM Poli Iași să primească bani după măsura luată de UEFA.

Astra și FCSB, ambele calificate în grupele Europa League, au de încasat câte 78.300 de euro, în timp ce Pandurii, Viitorul și CSM Poli Iași vor primi câte 8.540 de euro.

Inter Milano, Besikas și Trabzonspor sunt echipele care au încălcat fair-play-ul financiar și au primit amenzi din partea UEFA.

Adrian MUJEA, Marius ANGHEL 15 Dec. 2017, 16:21 Diverse
Pe aceeași temă