Avocatul lui Jean Pădureanu cere întreruperea pedepsei: „E foarte bolnav”

Marius ANGHEL 10 Mar. 2014, 12:59 Diverse
Avocatul lui Jean Pădureanu cere întreruperea pedepsei:**

Avocatul lui Jean Pădureanu, Ioan Cazacu, a declarat luni, pentru Mediafax, că vrea să depună în instanță o cerere de întrerupere a executării pedepsei primite în dosarul transferurilor de jucători de către fostul președinte al Gloriei Bistrița, întrucât acesta este foarte bolnav.

„El este foarte bolnav, are foarte multe afecțiuni, unele dintre ele foarte grave, dovedite prin acte medicale”, a spus Ioan Cazacu.

Avocatul lui Jean Pădureanu a precizat că va solicita în fața judecătorilor efectuarea unei expertize medico-legale, pentru a se constata dacă afecțiunile fostului președinte al Gloriei Bistrița pot fi tratate la penitenciar sau este necesară o întrerupere a executării pedepsei.

Curtea de Apel București i-a condamnat, în 4 martie, pe George Copos la trei ani și opt luni de închisoare, pe Mihai Stoica la trei ani și șase luni, pe Cristian Borcea și Ioan Becali la câte șase ani și patru luni, pe Victor Becali la patru ani și opt luni, pe Jean Pădureanu la trei ani și patru luni, pe Gheorghe Popescu la trei ani, o lună și zece zile, iar pe Gigi Nețoiu la trei ani și patru luni de închisoare cu executare.

Fostul acționar majoritar al FC Rapid George Copos, fostul fotbalist Gheorghe Popescu, managerul general al FC Steaua Mihai Stoica și fostul președintele al clubului Gloria Bistrița Jean Pădureanu au fost duși, marți seară, la Penitenciarul Rahova. Pădureanu a fost ridicat atunci de polițiști de la Spitalul Elias, unde era internat din 2 martie, din cauza unor probleme cardiovasculare, acesta având și diabet.

Potrivit directorului Penitenciarului Rahova, Denis Darie, la scurt timp după ce a fost adus la Spitalul Penitenciarului Rahova, Jean Pădureanu a fost transferat la Jilava, în condițiile în care unitatea sanitară de la Rahova nu are secție de cardiologie, ci doar chirurgie, Pădureanu având probleme cu inima.

Directorul Penitenciarului Rahova a mai spus că Mihai Stoica, George Copos și Gheorghe Popescu stau în aceeași cameră, în care se mai află un alt deținut.

Cristian Borcea, Ioan și Victor Becali au fost încarcerați la Penitenciarul Poarta Albă, iar Gigi Nețoiu, la Penitenciarul Craiova.

Marius ANGHEL 10 Mar. 2014, 12:59 Diverse
Pe aceeași temă